Skip to content
București

Bucureştiul găzduieşte cel mai mare „târg” de armament şi echipamente de apărare

bsda

Cea de-a VIII-a ediţie a Black Sea Defense and Aerospace – BSDA 2022, cea mai mare expoziţie de tehnică militară, aeronautică şi securitate din estul Europei, va avea loc în perioada 18 – 20 mai la Bucureşti, pe platforma Romaero Băneasa.

Evenimentul reuneşte companii de prestigiu din ţară şi străinătate, care îşi vor expune şi prezenta produsele şi serviciile în faţa reprezentanţilor instituţiilor din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă dar şi a celor peste 300 de delegaţi străini. BSDA se constituie şi ca o platformă şi pentru companiile româneşti, pentru a intra în contactat cu marii jucători globali în vederea încheierii de parteneriate care să faciliteze transferul de tehnologie şi know-how în industria naţională.

După amânarea evenimentului programat pentru primăvara anului 2020, pe fondul restricţiilor impuse de pandemia COVID-19, BSDA revine la Bucureşti cu cea mai mare ediţie de până acum. Peste 380 de companii din industria mondială de apărare, aeronautică şi securitate, din 32 de ţări, şi-au anunţat participarea şi vor prezenta, pe durata celor trei zile, cele mai noi produse şi servicii din portofoliu. Ca elemente de noutate, compania americană Lockheed Martin aduce pentru prima dată în România simulatorul pentru avionul de vânătoare de generaţie a V-a, F-35, iar forţele armate SUA vor expune cea mai nouă versiune din dotare a celebrului tanc M1A2 Abrams. De altfel, dintre ţările participante Statele Unite au şi cea mai semnificativă prezenţă în cadrul evenimentului, urmate de Germania, Franţa, Israel şi Italia.

Printre expozanţi se numără importante companii din industrie, inclusiv top 5 la nivel mondial, precum Lockheed Martin, Raytheon Technologies, General Dynamics, BAE Systems, L3Harris, Elbit Systems, Rafael Advanced Defence Systems, Naval Group, MBDA, Airbus, DAMEN, IVECO Defense Vehicles, Beretta, Leonardo, dar şi companiile româneşti, Dacia Automobile, Romarm, Romaero, IAR Braşov, Aerostar Bacău, Pro Optica, BlueSpace Technology şi alţii, scrie adevarul.ro.

Alături de marii jucători comerciali ai industriei, evenimentul va găzdui şi o expoziţie de tehnică din dotarea Forţelor armate române şi SUA, precum şi a structurilor din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, ANCOM, Radiocom şi STS.

Peste 300 de reprezentanţi ai autorităţilor, oficiali români şi străini şi-au anunţat participarea la  deschiderea oficială, programată pentru data de 18 mai, cu începere de la ora 10:00. La eveniment este aşteptat şi Premierul Nicolae Ciucă, alături de Ministrul Apărării Naţionale, Ministrul Economiei, Ministrul Energiei, Ministrul Sănătăţii, Ministrul Transporturilor, cei doi preşedinţi ai Comisiilor de Apărare din Senat şi Camera Deputaţilor, numeroşi parlamentari, secretari de stat şi prefecţi.

BSDA 2022, cel mai mare eveniment expoziţional din regiunea Mării Negre dedicat industriei de apărare, este organizat de TNT Productions Romania, cu sprijinul Guvernului României şi al Ambasadei SUA la Bucureşti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *