„Degeaba alergi. Trebuia să pornești la timp“. Iată un banc distribuit, zilele acestea, în mediul online care descrie cum sunt priviți alergătorii de către cei care nu văd niciun rost în această activitate.
La modul cel mai serios însă, alergarea, prea puțin savurată la noi, e un sport aflat pe un trend ascendent la nivel global. În marile orașe ale lumii, Londra, New York, Tokyo sau Berlin, să prinzi un loc la startul maratonului organizat anual e un vis după care „aleargă“, ani la rând, sute de mii de oameni. La aceste curse, numărul de cereri e atât de mare, încât se organizează tombole pentru cei care nu îndeplinesc baremul de calificare (timpii stabiliți de organizatori pentru fiecare categorie de vârstă).
Iar în orașele unde maratoanele acceptă încă participanți, după criteriul „primul venit, primul servit“, locurile se epuizează în timp record. Atenție: vorbim despre oameni care plătesc de la 120 de euro în sus, ca să alerge la Paris, Valencia sau Rotterdam. În aceste orașe, înscrierea e mai accesibilă, în comparație cu maratoanele majore, cinci la număr: Boston, Chicago, New York, Berlin și Tokyo.
La noi, Maratonul București a reapărut, după o întrerupere de câțiva ani, datorită Valeriei Răcila van Groningen (67 de ani). Fostă campioană olimpică la canotaj, aceasta a „resuscitat“ Maratonul București, în 2008, pentru că s-a întors la „prima dragoste“, ea făcând atletism, înainte de a se orienta spre canotaj.
La prima ediție, numărul participanților la Maratonul București n-a atins nici măcar 1.000. Iar cei care au fost la start au fost priviți ca niște „nebuni“ de mulți dintre trecătorii de pe margine. Din fericire, odată cu trecerea anilor, România a făcut progrese remarcabile. Desigur, încă nu ne putem compara cu ce e în Occident și în America. Dar și la noi se vede un trend crescător. Atât în ceea ce privește sportul de masă, cât și popularitatea alergării.
De altfel, în acest weekend, când se vor organiza mai multe curse în cadrul Maratonului București, locurile au fost deja epuizate pentru probele de 10k, 21k și maraton! Iar faptul că 1.600 de oameni au ales provocarea de parcurge distanța de 42,195 de kilometri e impresionant. Și un semn clar că și la noi lucrurile merg în direcția bună.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News