Societatea de Transport București a dat startul unui nou sezon al autobuzelor turistice Bucharest City Tour, iar în primul weekend aproximativ 500 de călători, de toate vârstele și din mai multe colțuri ale lumii, au ales să descopere Capitala din autobuzele supraetajate ale operatorului de transport.
Reprezentanții STB spun că inclusiv duminică, în ciuda condițiilor meteo nefavorabile, zeci de bucureșteni și turiști au urcat la bord pentru a vedea orașul dintr-o perspectivă diferită.
Potrivit directorului general al STB SA, Andrei Dinculescu, experiența Bucharest City Tour ar trebui să depășească ideea unui simplu traseu turistic și să ofere călătorilor acces la poveștile mai puțin cunoscute ale Bucureștiului.
„Bucureștean fiind, am realizat că și eu, de-a lungul traseului, am redescoperit clădiri și locuri pe lângă care am trecut deseori în grabă, fără să le mai observ cu adevărat. Cred că turiștii au nevoie și de astfel de povești, nu doar de un simplu traseu prin oraș”, a declarat acesta.
Directorul STB a oferit și exemplul Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”, despre care spune că este una dintre cele mai poetice clădiri de pe traseu. Potrivit lui Dinculescu, amiralul Vasile Urseanu și-a construit observatorul în formă de yacht, cu cupolă astronomică, pentru a simți că „plutește pe mare” atunci când privește cerul, clădirea reunind într-un singur concept arhitectural pasiunile pentru navigație și astronomie.
STB anunță că intenționează să dezvolte în continuare experiența Bucharest City Tour prin adăugarea unor noi puncte de interes pe hartă și extinderea componentei audio a traseului, astfel încât turiștii să afle mai multe informații despre obiectivele întâlnite.

Printre planurile analizate se numără:
- extinderea traseului către Catedrala Mântuirii Neamului;
- parteneriate cu operatori de tururi ghidate;
- dezvoltarea unei aplicații mobile dedicate Bucharest City Tour, prin care vizitatorii să poată descoperi direct de pe telefon obiectivele, poveștile și experiențele orașului.
„Bucureștiul este un oraș frumos, iar cei care aleg să îl viziteze merită o experiență îmbunătățită continuu”, a mai transmis directorul general al STB.
Reprezentanții companiei au mulțumit celor care au participat la tururile din weekend și i-au invitat pe bucureșteni și turiști să urce din nou la bordul autobuzelor supraetajate și în weekendul următor.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News









