Skip to content
Politică

Bucurie pentru Bihor: urmașul lui Shhaideh a semnat contracte de milioane de euro

gazetaoltului.ro

Joi, Ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene, Paul Stănescu, a aprobat cinci contracte de finanțare ce vizează proiecte din județul Bihor, în valoare de 77 milioane de euro.

Proiectele pe care Ministerul Dezvolării sunt: Muzeul Ţării Crişurilor şi Drumul Apusenilor (finanțate din fonduri europene prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, în valoare de 5,5 milioane de euro, respectiv 29,5 milioane de euro) și trei proiecte aparținând CJ Bihor pentru drumuri judeţene prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), în sumă totală de 42,5 milioane de euro.

Bihorenii au ocupat locul I primul loc pe ţară ocupat în urma PNDL 1 și au fost felicitați de vicepremierul Paul Stănescu, conform Dcnews.ro.

„Aţi făcut o treabă minunată şi vă felicit. Să aveţi în vedere că, de fiecare dată, vom fi lângă dumneavoastră, domnule preşedinte, stimaţi primari, pentru că ne-am propus ca, prin programul de guvernare, care este în plină desfăşurare, numai prin PNDL, partea întâi şi a doua, discutăm de aproximativ 46 de miliarde de lei, sume foarte importante pentru toate comunităţile noastre. (…) Ceea ce vreau să ştiţi foarte clar e că în PNDL fondurile nu au fost atribuite, cum mai spun unii – într-adevăr puţine voci – politic sau altcumva. Ele au avut la bază patru criterii foarte clare: capacitatea financiară, suprafaţa judeţului, numărul de locuitori şi numărul de UAT-uri’, a declarat Paul Stănescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *