Buget 2024: creștere record la Ministerul Educației. Câți bani vor fi alocați

Ministerul Educației
Sursa foto: Facebook / Ministerul Educației

Ministerul Educației va avea o alocare record în bugetul pe anul 2024. Invitat joi în emisiunea Puterea Știrilor, Remus Borza – președinte al Clubului Oamenilor de Afaceri Liberali – și secretar executiv al comisiei PNL pentru alegerile de anul viitor, a anunțat că bugetul Ministerului Educației în 2024 va crește cu 57% față de 2023, de la 35 de miliarde de lei, la 56 de miliarde de lei.

Reamintim, Bugetul Ministerului Educației pentru anul 2023 a fost de 32,5 miliarde de lei, potrivit legii bugetului de stat. Pe de altă parte, conform Ministerului de Finanțe, cheltuielile bugetului general consolidat pentru 2023 erau estimate la 608,124 miliarde de lei.

„Bugetul Ministerului Educației în 2024 va crește cu 57% față de 2023. Asta înseamnă de la 35 de miliarde de lei, la 56 de miliarde de lei. Bani care se duc în educație, bani care se duc exclusiv pe Ministerul Educației, inclusiv pe componenta salarială, inclusiv pe investiții. Vom avea o valoare record de 12 miliarde de lei pentru investiții, reabilitarea școlilor, laboratoare, dotare cu aparatură și inclusiv pe a 3-a componentă. 1000 de școli vor fi incluse în acest program, până la urmă lansat de noi, de liberali, Masă Caldă. Noi am început cu 50 de unități școlare, într-un modul pilot. Iată că la anul vor fi 1000, restul e doar bârfă și cancan.

Vorbim de 57% creștere reală, de la 35 de miliarde la 56 de miliarde de lei. Niciodată educația nu a avut un așa buget. Alaltăieri (n.r – marți) am stat cu dl ministru Boloș și cu echipa dânsului 5 ore și am luat cam toate ministerele și în general ordonatorii mari de credite pe partea de alocare bugetară.

Deci e un record, un buget record, o alocare record pentru Ministerul Educației”, a declarat Remus Borza, în direct la Puterea Știrilor.

 

 

Salariile profesorilor vor fi majorate în tranșe: 13% de la 1 ianuarie și 7% în august 2024

De la 1 ianuarie, salariile profesorilor vor fi majorate cu 13 %, iar în august, profesorii vor beneficia de o nouă creștere salarială cu 7 procente, așa prevede un proiect de ordonanță de urgență, inițiat de Ministerul Finanțelor.

Majorările sunt mai mici decât cele promise de guvernanți la încheierea grevei cadrelor didactice din luna iunie. Sindicatele nu au venit deocamdată cu o reacție oficială și așteaptă să discute cu premierul Marcel Ciolacu, după revenirea acestuia din Statele Unite.

Autor

  • Marinela Anghelus

    Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Are o experiență de peste 8 ani în presa online. Înainte de a intra în presă, a ocupat poziția de consilier parlamentar pentru 2 ani, în perioada 2013-2015. În aceeași perioadă a făcut parte din echipa de specialiști digitali ai unei mari corporații din Statele Unite ale Americii - Lotus Interworks. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: