Scandal în Parlament – Simonis: Ar trebui să avem un serviciu de securitate al Camerei Deputaţilor

Alfred Simonis
Sursă foto: Facebook / Alfred Simonis

Preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis, a pledat marţi seara pentru instituirea unui serviciu de securitate intern în Parlament, după ce dezbaterea pe bugetul anului viitor din plenul Legislativului a fost marcată de huiduieli, schimburi de replici agresive şi afişare de pancarte, în timpul intervenţiilor de la tribună.

„Este încă o seară ruşinoasă pentru Parlamentul României, poate cea mai ruşinoasă”, a spus Simonis, după şedinţa plenului reunit, pe care a calificat-o drept fără precedent. „E de-a dreptul jenant tot ce s-a întâmplat”, a subliniat el.

În acest sens, preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor a vorbit despre un eventual serviciu de pază în Parlament.

„Vom încerca să înăsprim regulamentul cât putem de tare. Din punctul meu de vedere, ar trebui, deşi nu se poate face peste noapte, să avem un serviciu de securitate al Camerei Deputaţilor, intern, care să intervină. Direcţia Afaceri Interne are nişte agenţi de tipul acesta, dar trebuie mai bine pregătiţi, mai specializaţi şi un statut aparte. Dar eu cred că trebuie să luăm practicile din alte parlamente şi anume cei care se comportă ca nişte huligani să aibă interzis accesul în clădirea Parlamentului, cu condiţia că li se emite un link pentru a putea să-şi exercite mandatul de parlamentar. Să participe online, să intervină online, să voteze online, deci nu încurcăm exercitarea mandatului, dar nici nu putem să ajungem să ne luăm de ureche sau să ne luăm la bătaie în plenul Parlamentului, pentru că, din punctul meu de vedere, mai e un pas până acolo”, a afirmat Alfred Simonis.

Potrivit acestuia, vor fi făcute sesizări şi vor fi sancţionaţi toţi parlamentarii care s-au comportat nepotrivit în plenul Legislativului de marţi.

„Aproape că a fost foarte complicat să îi diferenţiez pe cei de la AUR de cei de la USR. Au strigat împreună, au scandat împreună. (…) Indiferent de numele sau de grupul parlamentar din care face parte un coleg care astăzi a avut un comportament care a încălcat regulamentul sau normele de bun simţ, va fi sancţionat”, a subliniat preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor.

El a concluzionat că „nici pe stadion nu se întâmplă ce s-a întâmplat astăzi în Parlamentul României”.

Simonis a opinat că soluţia ar fi ca oamenii să voteze persoane „care se comportă civilizat şi care au argumente” şi nu „extremişti şi oameni care se comportă ca interlopii în Parlamentul României”.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: