Ministerul Economiei a alocat în acest an un buget-record pentru industria de apărare, în condiţiile în care aproape că nu a interesat pe nimeni acest sector, în ultimii doi ani, a declarat, marţi, într-o dezbatere de specialitate, ministrul Economiei, Florin Spătaru.
„Ministerul Economiei a alocat un buget-record, anul acesta, pentru industria de apărare, în condiţiile în care în ultimii doi ani aproape că nu a interesat pe nimeni acest sector strategic pentru România. Industria aeronautică militară depinde de investiţii şi de alocările de la bugetul de stat. De aceea îmi doresc să discutăm în concret despre nevoile acestui sector important atât pentru apărare, cât şi pentru economia României. Sunt convins că discuţia ar putea să dureze ore, chiar zile (…) Când am preluat acest mandat am stabilit obiective foarte clare, iar unul dintre acestea este valoarea adăugată în economia României sub umbrela unei strategii care să reflecte realitatea din teren„, a spus Spătaru.
Acesta a menţionat, totodată, că industria aeronautică poate deveni competitivă numai dacă va exista un mesaj unitar din partea tuturor actorilor implicaţi.
„Industria aeronautică din România poate fi competitivă dacă vom avea un mesaj unitar şi vom trage în aceeaşi direcţie. Este o reţetă a succesului pe care am testat-o în privat, aşa că am experienţă şi cunosc foarte bine acest sector industrial şi cât de importantă este comunicarea şi colaborarea dintre instituţiile statului şi mediul de afaceri şi, de asemenea, mediul academic. Nu suntem într-o perioadă foarte roz. Suntem încă sub efectul a doi ani de pandemie la care se adaugă şi noile reguli impuse de Uniunea Europeană în ceea ce priveşte mediul şi mă refer aici la Directivele care urmăresc economia circulară, implicit reducerea emisiilor„, a susţinut oficialul, conform agerpres.ro.
La jumătatea lunii februarie, ministrul Economiei declara că îşi doreşte ca proiect de ţară un avion nou produs de companii româneşti, care să fie utilizat atât în ţara noastră, cât şi la nivel mondial.
Ministerul Economiei, în colaborare cu Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare şi Comisia pentru industrii şi servicii, din cadrul Camerei Deputaţilor, organizează marţi, la Palatul Parlamentului, evenimentul cu tema „Industria aeronautică din România, perspective şi oportunităţi”.