Duși cu zăhărelul de guvernanți privind rezolvarea problemei salarizării, angajații din peste 800 de primării încep luni greva de avertisment, cu blocarea activității câte două ore pe zi, plus tergiversarea rezolvării tuturor documentelor, cu avertismentul că vor trece și la grevă generală.
„Vom aștepta împreună cu tot satul mijlocul lunii aprilie, „ca să evaluăm execuția bugetară la primul trimestru”, cum ne amăgește Guvernul. Orice lucrare, cerere, adeverință sau altă atribuție a primăriilor comunelor nu va mai fi rezolvată pe loc, cum suntem obișnuiți, ci în termenul maxim legal, de regulă 30 de zile”, este anunțul făcut de Sindicatul Național SCOR al Salariaților Comunelor și Orașelor din România (SCOR), ai cărui reprezentanți au mers și la Guvern să-i anunțe pe decidenți de pasul lor. Demersul sindicatului este semnat de aproximativ 10.000 de bugetari din 813 primării de comune.
„Dacă chiar nu suntem înțeleși, vom intra în greva generală, când decidem noi. Poate fi în vârful campaniei de eliberare a adeverințelor pentru subvențiile APIA. Sau, la fel de bine, în „Săptămâna Mare” a alegerilor, începând cu 3 iunie, ca să vedem și noi cum se desfășoară legal votul în jumătatea rurală din țară, fără listele electorale din secțiile de votare, liste pe care numai noi le putem semna potrivit legii. Suntem uitați cu salariile în anul 2021, în timp ce serviciile publice din responsabilitatea și cofinanțarea noastră directă (educație, sănătate și asistența socială) au fost aduse prin ordonanțe de urgență la nivelul din decembrie 2023 plus 15-20%”, mai arată SCOR.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News