Bugetul pentru Regiunea Sud Vest în Programul Casa Verde Fotovoltaice, epuizat în primele două minute

Panouri Fotovoltaice / Facebook
Sursă foto: Facebook / Panouri Fotovoltaice

Înscrierile pentru Regiunea Sud Vest în Programul Casa Verde Fotovoltaice s-au încheiat, anunţă Administraţia Fondului de Mediul precizând că bbugetul de 174.300.000 de lei alocat acestei regiuni a fost rezervat integral în primele două minute prin înscrierea unui număr de 8.715 de persoane fizice

”Astăzi, 19 iunie 2023, ora: 1000, a demarat sesiunea de înscriere a persoanelor fizice în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională – Casa Verde Fotovoltaice, pentru Regiunea SUD VEST – judeţele Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea. Bugetul de 174.300.000 de lei alocat acestei regiuni a fost rezervat integral în primele două minute prin înscrierea unui număr de 8.715 de persoane fizice”, precizează AFM.

“Ne aflăm deja la a şaptea sesiune, iar interesul persoanelor fizice care doresc să devină prosumatori este la fel de mare, fapt demonstrat de epuizarea fondurilor alocate Regiunii Sud Vest într-un timp record. Înscrierile vor continua conform calendarului, pentru Regiunea Vest – judeţele: Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş, iar apoi pentru unităţile de cult.”, a declarat preşedintele AFM, Laurenţiu Adrian Neculaescu, scrie news.ro.

Următoarele sesiuni sunt pentru Regiunea Vest (în 22,23 şi 26 iunie – buget de 200.480.000 lei) şi pentru unităţile de cult (în 27, 28 şi 29 iunie – buget de 17.500.000 de lei)

Pentru toate regiunile, în prima zi programată, înscrierea în aplicaţie începe la ora: 10.00.

Pentru regiunile în care înscrierea se va realiza în 3 zile lucrătoare consecutive, înscrierea începe la ora:10.00 în prima zi şi continuă până în cea de a treia zi, la ora: 23.59.

Pentru regiunile în care cele 3 zile lucrătoare programate pentru înscrierea solicitanţilor sunt separate de zile nelucrătoare, orele de începere/încheiere a înscrierii sunt: În prima zi: 10.00 – 23.59, a doua zi: 0.00 – 23.59 şi a treia zi: 0.00 – 23.59.

Autor

  • Adrian Pavel

    Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: