Skip to content
Politică

Bulgărele se rostogoleşte. Agenda protestelor viitoare. Marţi a fost doar începutul

Bulgărele se rostogoleşte. Agenda protestelor viitoare. Marţi seară a fost doar începutul revoltei populare împotriva autorităţilor, revoltă provocată de incendiul din clubul bucureştean Colectiv, în urma căruia au murit zeci de oameni, iar alte câteva sute de persoane au fost rănite.

Numai în Bucureşti, sunt anunţate manifestaţii până sâmbătă seară. Astfel, demonstraţiile de marţi (îndreptate contra premierului Victor Ponta, a viceprim-ministrului Gabriel Oprea şi a primarului Sectorului 4, Cristian Popescu-Piedone) vor fi continuate în fiecare seară, până sâmbătă, inclusiv. Evenimentul este anunţat pe Facebook, sub titlul „Protestăm!”

Tot în Capitală, evenimentul programat pentru joi seară este intitulat „Protest Colectiv. Impreuna inlaturam coruptia. JOI 5 NOIEMBRIE”.

Nu în ultimul rând, înainte de manifestaţia programată pentru sâmbătă seară, în cursul aceleiaşi zile o serie de politicieni ţărănişti, autointitulaţi „Grupul de Rezistenţă din PNŢCD”, vor demonstra contra preşedintelui partidului, Aurelian Pavelescu, care, în urmă cu câteva zile, a făcut declaraţii prin care arunca vina asupra tinerilor care se aflau în clubul Colectiv în noaptea tragediei. Evenimentul PNŢCD-iştilor este denumit „#Colectiv Protestăm faţă de declaraţia anticreştină şi iresponsabilă a lui Pavelescu!”

Toate protestele din Bucureşti vor începe în centrul oraşului (Piaţa Universităţii sau Piaţa Rosetti).

În provincie, alte focare de revoltă sunt oraşele Cluj-Napoca, Sibiu şi Târgovişte, unde sunt chemaţi oamenii la proteste miercuri seară.

“În deplină SOLIDARITATE faţă de mişcările de la Bucureşti şi din alte oraşe. Cu HOTĂRÂRE împotriva guvernului Ponta, care trebuia să iasă din scenă încă de la finalul anului trecut, şi a sprijinitorilor lui, mai ales a UNPR, cu generalul Oprea şi primarul Piedone. Cu FURIE împotriva tuturor corupţilor din România. Cu NEÎNCREDERE în actualul Parlament şi ATENŢIE la toate deliberările şi deciziile lui. Cu SCEPTICISM faţă de întreaga clasă politică, inclusiv faţă de actuala „opoziţie””, au spus iniţiatorii protestului „CLUJ – până la capăt”, programat pentru miercuri, în Piaţa Unirii de la ora 18:00, potrivit monitorulcj.ro.

Alt eveniment anunţat pe Facebok este “Tăcerea & corupţia ucid”. Organizatorii îi îndeamnă pe protestatari să nu ţipe, să nu strige, dar să fie în semn de solidaritate faţă de cei din Bucureşti. „Nu tipam, nu strigam, dar suntem prezenti in piata in semn de solidaritate dar si de protest! Aprindem o lumanare, tinem un banner, suntem vii si aratam ca ne pasa. DA, suntem revoltati si furiosi – pai cum sa nu fim!?” Acţiunea va avea loc tot în Piaţa Unirii, începând cu ora 18:00.

În Sibiu, tinerii care au ieşit în stradă marţi seară au anunţat că nu se opresc aici şi pregătesc de un nou protest, conform stiridesibiu.ro.

“Suntem solidari cu ceea ce se intampla in toata tara!Va asteptam miercuri, la ora 19.00, in Piata Mare din Sibiu sa incercam sa schimbam ceva. Este datoria noastra sa lasam o tara mai buna copiilor nostri!” este mesajul de mobilizare lansat pe Facebook.

Marţi seară, aproximativ 300 de persoane, majoritatea tineri, s-au adunat în Piaţa Mare a Sibiului, unde au aprins lumânări în memoria celor morţi, s-au rugat  şi s-au solidarizat cu participanţii la mitingul de la Bucureşti. Timp de aproximativ o oră, manifestanţii au scandat lozinci precum: “Dreptate”, “Asasinii” şi “Jos Guvernul”.

În Târgovişte, oamenii care au protestat marţi se reunesc până vineri seară inclusiv, în principal în faţa primăriei din oraş.

„Propunerea noastra e ca pe strazile din fiecare oraş din România sî fie cel puâin 300 de persoane în stradă pentru victimele din Colectiv, fără să facem scandal, doar să stăm acolo în tacere şi să aducem o floare sau o lumânare şi să încercăm ca prin asta să se ia măsuri şi să se pedespsească responsabilii. Altfel, e posibil ca situaţia asta în care ne aflăm să se repete la nesfărşit. Nu o facem doar pentru victime, ci şi pentru noi toţi” este anunţul postat pe Facebook pentru internauţii din toată ţara. Peste 16.000 de oameni au anunţat că vor participa la aceste proteste, scrie adevarul.ro.

Brașovul nu s-a dat înlături de la proteste, iar marți seara au ieșit pe străzile orașului peste 300 de protestatari care au cerut demisia clasei politice.

Nu în ultimul rând, românii din diaspora au anunţat că vor organiza şi ei proteste.

Pe Facebook au început să fie create evenimente similare cu cele din țară, care cheamă sute de români din diaspora la proteste în stradă, în semn de solidaritate cu protestatarii din România.  O astfel de manifestație este programată să aibă loc vineri seară, la Milano, conform unui ”eveniment” creat pe reţeaua socială.

”Tragedia de la #Colectiv va rămâne pentru totdeauna imprimantă în memoria noastră. Din cauza iresponsabilității și corupției am pierdut 32 de suflete frumoase. Totul are o limită! Răbdarea noastră a ajuns la capăt! S-a ajuns prea departe cu abuzul de putere și nepăsarea celor care ne conduc. Romanii din diaspora sunt în deplină solidaritate cu mișcările din România! Vineri, ora 18.00, ne întâlnim în fața Consulatului General al României la Milano!” au scris cei care au creat evenimentul.

Pe de altă parte, în Craiova şi Argeş, au apărut nemulţumiri, printre utilizatorii de Facebook, că mobilizarea a fost aproape inexistentă.

Dacă aveţi informaţii despre alte proteste programate pentru zilele următoare, aşteptăm mesajele dumneavoastră pe adresa de e-mail [email protected] .