Bulgaria va introduce 1 ianuarie 2025 ca dată ţintă pentru adoptarea euro, se arată într-un proiect publicate pe site-ul Guvernului, strategy.bg., informează Novinite.
Modificarea a fost realizată într-un decret al Consiliului de Miniştri, care stabileşte un Consiliu de coordonare pentru a pregăti aderarea ţării la zona euro, iar termenul limită pentru trimiterea opţiunilor a expirat noaptea trecută.
În februarie, ministrul Finanţelor, Rossitsa Velkova, anunţa că Bulgaria a renunţat la data ţintă – ianuarie 2024 – pentru adoptarea euro.
„Nu ne-am îndeplinit angajamentele pentru intrarea în zona euro şi trebuie să îndeplinim criteriile privind inflaţia”, le-a pus atunci jurnaliştilor Rossitsa Velkova, potrivit Agerpres.
La finele lui 2022, indicele armonizat al inflaţiei în Bulgaria a urcat la 14,3% în ritm anual, aceasta fiind a opta cea mai ridicată rată anuală a inflaţiei din blocul comunitar. Unul dintre criteriile aderării la zona euro, stabilite prin Tratatul de la Maastricht, ratificat de către toate statele membre UE în 1993, se referă la stabilitatea preţurilor. Concret, rata medie a inflaţiei (calculată prin indicele armonizat al preţurilor de consum) pe ultimele 12 luni nu trebuie să depăşească cu mai mult de 1,5 puncte procentuale pe cea (respectiv, media aritmetică a ratelor inflaţiei) a celor mai performante state membre în ceea ce priveşte stabilitatea preţurilor. În plus, această evoluţie trebuie să se dovedească a fi sustenabilă.
Actualul Parlament din Bulgaria adoptă rapid legile cheie care trebuie finalizate înaintea introducerii euro. De asemenea, săptămâna aceasta Banca Centrală Europeană (BCE) a evaluat pozitiv noua lege a Băncii Naţionale a Bulgariei iar recomandările tehnice vor fi discutate cu Ministerul Finanţelor înainte ca textele finale să fie supuse spre adoptare Guvernului şi Parlamentului.
Legea trebuie să intre în vigoare în momentul în care Bulgaria devine membră a zonei euro.
Data de 1 ianuarie 2025 este specificată ca dată ţintă pentru aderarea ţării la zona euro în programul Guvernului pentru perioada iunie 2023 – decembrie 2024.
Bulgaria este membră a Uniunii Europene din 2007.
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News