Skip to content
Europa

Bulgaria prelungește anul școlar cu două săptămâni din cauza pandemiei și a lockdown-ului de trei săptămâni

Inquam Photos / Octav Ganea
" "

Ministerul Învăţământului din Bulgaria a decis prelungirea anului şcolar pentru elevii din învăţământul primar şi din clasele a V-a şi a VI-a din ciclul gimnazial, din cauza pandemiei de coronavirus şi a lockdown-ului de trei săptămâni.

Calendarul anului școlar a fost modificat printr-un ordin al ministrului bulgar al educației, informează publicația Duma, informează b1.ro.

" "
" "

Potrivit ordinului, copiii din clasa I-a până în clasa a III-a vor termina școala pe 23 iunie 2021, în timp ce restul elevilor vor merge la școală până pe 30 iunie. Ultimele două săptămâni vor fi fără școală și vor fi utilizate pentru „măsuri compensatorii, activități de interes sau sprijin general, inclusiv instruire într-un mediu electronic”, iar timpul pentru utilizarea acestora va fi determinat printr-o decizie a școlii respective.

Elevii din clasele 4-11 vor termina al doilea trimestru la data de 30 iunie 2021. Aceasta înseamnă că cei înscriși în clasele 4, 5 și 6 vor avea două săptămâni în plus, care vor fi folosite și ca măsuri compensatorii și vor fi fără ore. Elevii de clasa a XII-a vor încheia anul școlar la data de 14 mai, conform programării. Clasele pentru pregătire profesională în clasa a X-a și a XI-a vor învăța până pe 14 iulie, iar aceste clase a XI-a, învățământ dual – până pe 28 iulie.

Conform prevederilor actuale, anul școlar pentru cei mici (clasele 1-3) urma să se încheie pe 7 iunie, ultima săptămână fiind stabilită pentru „activități de proiect”.

Numărul total al îmbolnăvirilor cu noul Covid-19 a ajuns, la nivel mondial, la 64,195.158 potrivit datelor publicate de worldometers. Dintre acestea, 44.442.784 reprezintă cazuri de pacienți vindecați, în timp ce 1.486.841 de oameni și-au pierdut viața în contextul crizei sanitare.

Conform celor mai recente rapoarte, Bulgaria a înregistrat 148.775 de cazuri de contaminări cu Covid-19, dintre care  4.188 au fost vindecate.

De menționat este că în Bulgaria este permisă intrarea fără prezentarea unui rezultat negativ la testarea PCR pentru infecția cu COVID-19.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *