Europarlamentarul bulgar Andrey Novakov a îndemnat joi Bulgaria şi România să elimine barierele la punctele comune de trecere a frontierei, în semn de protest dacă li se va refuza în continuare aderarea la spaţiul Schengen.
„Propunerea mea este acea ca, în situaţia în care nu vom intra în Schengen, să rezolvăm în mod bilateral controalele la frontieră între Bulgaria şi România şi să ridicăm barierele (între cele două ţări) fără a încălca legislaţia europeană. Acest lucru este posibil şi ar trebui să îl facem, inclusiv în semn de protest”, a declarat joi Novakov la un forum pe transport, digitalizare, oraşe inteligente şi securitatea alimentară, organizat la Sofia, scrie Agerpres.
Andrey Novakov a subliniat că nu sunt multe poduri peste Dunăre între Bulgaria şi România pentru că strategia României este aceea de a-şi dezvolta infrastructura spre vest, în direcţia Ungariei, şi nu în sud, spre Bulgaria. Pe de altă parte, principalele oraşe bulgare de la Dunăre sunt mai mici decât oraşele româneşti şi există o lipsă de interes în conectarea lor, crede Novakov. Potrivit europarlamentarului, există bani pentru construcţia de poduri peste Dunăre, însă nu există dorinţă pentru construcţia lor. Bulgaria ar trebui să convingă România că au o ţară membră UE şi la sud şi astfel de infrastructura ar fi în interesul său.
Autor
-
Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News