Fie că recunoaștem sau nu, afișele candidaților au greutate în alegeri. Ele sunt forme de marketing politic, metalimbaje care comunică strategic anumite mesaje – atât textual, cât mai ales vizual. Intenția multor politicieni este ca imaginea să aibă rol de punte, să creeze o apropiere între ei și electorat. Unora le iese, altora mai puțin.
Redacția Psnews.ro a analizat afișele principalilor candidați de la Primăria Capitalei și primăriile de sector și a alcătuit un top al celor mai inspirate și al celor mai puțin inspirate imagini de campanie. Totodată, în demersul nostru, ne-au interesat și elemente din campanie online, precum cover-ul (n.r. coperta) de Facebook. Cu alte cuvinte, am vrut să vedem cum se prezintă candidații din punct de vedere vizual.
În primul episod, ne ocupăm de Sectorul 1, prezentându-vă care sunt, în opinia noastră, cele mai bune și cele mai proaste afișe ale candidaților sau imagini din fruntea paginilor lor de Facebook.
1. Laura Chiriac – ALDE
Premiul “Cel mai bun afiș” revine, în urma sondajului PSnews.ro, candidatei ALDE, Laura Chiriac. Astfel, posterul a fost apreciat pentru fotografia aleasă, însă suntem de părere că mesajul putea fi mai bine subliniat. Font-ul este simplu, bine ales, fundalul deschis creează impresia de seninătate, dar degradé-ul utilizat este, cu siguranță, depășit în materie de advertising.

Cât despe cover-ul candidatei, faptul că a ales să nu pună afișul ei propriu-zis de campanie este de apreciat, pentru că se echilibreză cu fotografia de profil și nu îngreunează pagina de Facebook per ansamblu. Astfel, Laura Chiriac a ales un poster monocrom (în culoarea bleumarin a partidului) cu imagini reprezentative din Sectorul 1 (Arcul de Triumf este dublat, pesemne că nu a mai avut alte obiective turistice). Font-ul este iarași simplu, Times New Roman.

2. Daniel Tudorache – PSD-UNPR
Pe locul al doilea în topul PSnews se află afișul candidatului PSD-UNPR, Daniel Tudorache, care primește o bilă albă pentru stilul clean (n.r. curat), minimalist și pentru relația cromatică dintre elemente. Se poate observa legătura coloristică între termenul “primul” și numele său, cu trimitere la Sectorul 1, precum si la dorinta candidatului de a ajunge pe prima poziție la alegerile din 5 iunie. Linia din josul afișului aduce un echilibru vizual, la fel și ghilimelele din fundal, care dau cumva o importanță declarației. De asemenea, faptul că nu apare sigla partidului în poster, îi permite lui Tudorache să se orienteze și spre electoratul de dreapta. Apreciem că este un afiș bine gândit, în raport cu lipsa de carismă a candidatului pesedist.

3. Clotilde Armand – USB
Clotilde Armand, candidata USB, aduce un aer fresh, de naturalețe prin afișul său, cover pe pagina personală de Facebook. Mai mult, posterul ei de campanie transmite un mesaj în concordanță cu proiectele sale, cu ideile pentru care militează. Cu toate acestea, creează, mai degrabă, impresia unei fotografii, profesioniste ce-i drept, a unui turist în vizită în București (fapt subliniat și de poșeta cu care apare în poză), peste care s-au adăugat frumos numele ei și sigla partidului. Nu chiar frumos, pentru că textul nu este tocmai inteligibil, sigla prea mică, iar numele de familie era de preferat să fie mai accentuat, dintr-un motiv tehnic: pe buletinele de vot, candidații sunt trecuți cu numele de familie înaintea prenumelui. Imaginea per ansamblu este ușor disproporționată dacă ne uităm la prezența ei în raport cu textul și background-ul. Așadar, Clodilde Armand este pe poziția a treia în clasamentul afișelor.

4. Alexandru Nazare – PNL
Imaginea de cover a candidatului PNL, Alexandru Nazare, îl poziționează pe locul al patrulea, în topul nostru. În primul rând, e de apreciat creativitatea înlocuirii literii “i” cu cifra 1, astfel încât să fie inteligibil mesajul “Primar pentru Sectorul 1”. E un artificiu grafic de efect, care comasează informația pentru a nu îngreuna afișul per ansamblu. Numărul se reia în sloganul politic, printr-un joc de cuvinte cu două înțelesuri. Din acest punct de vedere, putem spune că Nazare s-a „brand-uit” bine, creându-și un logo propriu. Prezența siluetelor de tineri pe fundal face referire la societatea civilă, la comunitate, bucureștenii Sectorului 1 și, deci, mesajul poate ajunge mai ușor la pubic. Însă, nu se poate să nu remarcăm că duce cu gândul la stilul afișelor corporatiste clasice. Marele absent din propriul poster este însuși Alexandru Nazare, fapt ce a înclinat și mai mult balanța pentru locul al patrulea.

5. Eugen Tomac – PMP
Eugen Tomac, candidatul pentru funcția de primar al Sectorului 1, din partea PMP, a ales să nu-și pună ca imagine de cover afișul de partid, ci să mergă cu o fotografie în care a fost surprins în parc alături de oameni pe biciclete, cu o atitudine lejeră. Redacția PSnews a apreciat că Tomac a înlocuit sacoul clasic cu un tricou alb. Credem că mesajul este bine articulat – candidat implicat, apropiat de oameni. Poate ar fi obținut un loc mai sus în topul nostru dacă nu ar fi fost înconjurat, totuși, de oameni parcă lipsiți de entuziasm.

În ceea ce privește afișul oficial al candidatului PMP, clădirea din spate, blurată, nu “mișcă” cu nimic privitorul. Cămașa în carouri subliniază atitudinea lejeră, degajată cu care ne-a obișnuit candidatul, remarcată și în alegerea fotografiei de cover. Mai mult, sigla nu e perfect inteligibilă din cauza poziționării pe fundalul mai închis.
Sloganul lui de campanie, TOMac-OMul Tău, pare replică desprinsă din discuțiile unor adolescenți “din cartier”. Mai multe despre alegerea nefericită a acestui mesaj, aici.

6. Andrei Laurențiu Piticaș – PRU
În ceea ce privește afișul candidatului pentru Sectorul 1 din partea PRU, Andrei Laurențiu Piticaș, mesajul textual nu comunică cu imaginea sa și nici cu gesturile. Posterul pare un slide de Power Point cu efect ales. Însă, elementele nu sunt înghesuite, iar relațiile cromatice sunt în regulă. Ne întrebăm doar ce este cu dungile de pe mânecile sacoului candidatului, sacou ce pare ușor nepotrivit situației, semănând, mai degraba, cu unul de uniformă de marinar.

7. George Pădure – independent
Afișul candidatul independent George Pădure ar fi mers, poate, pe vremea „tovarășului”. Astfel, pare rupt dintr-un manual comunist. Grafica este proastă, imaginile din fundal (populiste) nu comunică bine între ele, se văd marginile fotografiilor, parcă lipite într-un program rudimentar – am zice Paint. Diversitatea cromatică și a font-urilor utilizate îngreunează foarte mult posterul. Textul cu galben e hașurat pe alocuri, astfel încât pare neîngrijit. Acest afiș primește din partea PSnews “Zmeura de Aur” pentru “Grafica de anii ‘90”.

8. Dorina Petroșel – PSR
Imaginea de cover pe pagina personală de Facebook a candidatei PSR, Dorina Petroșel, este, ca s-o spunem pe șleau, kitsch. Textul pare citat clișeic de tipul “Tony Poptămaș”, grafica e proastă, imaginea – pixelată. Cu toate acestea, citatul este în concordanță cu ideologia de stânga a partidului.

Nu am reușit să ajungem la afișul oficial de campanie al candidatei, însă echipa PSnews a hotărât să îi ofere trofeul “Cel mai prost poster” pentru gafa de imagine pe care o face prin alegerea cover-ului, precum și a pozei de profil.
