Burduja acuză „dezinformări iresponsabile”, după ce Germania a decis să cumpere gaze din Marea Neagră

Sursa foto: Sebastian Burduja

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat miercuri la Antena 3 CNN că dezinformările legate de consecințele acordului încheiat între OMV Petrom și Germania sunt „iresponsabile”. Potrivit acestuia, doar o cantitate infimă, de 1% din producția totală a zăcământului Neptun Deep, va fi exportată către Germania.

Primele gaze extrase din proiectul românesc Neptun Deep vor ajunge și în Germania, din 2027. OMV a încheiat un acord de livrare cu firma nemțească Uniper, urmând să fie onorat imediat ce exploatarea va deveni operațională. Informația publicat inițial de Reuters a fost confirmată, miercuri, de ministrul Energiei.

„Aceste dezinformări sunt iresponsabile, domnul Călin Georgescu ne anunța în urmă cu o lună și ceva că depozitele României sunt goale, când noi avem peste 2 miliarde de metri cubi de gaz înmagazinat și trecem iarna cu bine.

Reuters a publicat o informație, că s-a ajuns la un acord între OMV Petrom și o companie din Germania, reputabilă, mare. Ce înseamnă asta? O cantitate infimă, undeva 1% din tot ce este în perimetrul Neptun Deep, se tranzacționează între OMV Petrom, care deține 50% din proiect și această companie”, a explicat Sebastian Burduja.

Ministrul a subliniat faptul că exporturile aduc bani la bugetul de stat.

„Proiectul Neptun Deep înseamnă o investiție de 4 miliarde de euro, 50% Romgaz, 50% OMV Petrom, înseamnă venituri la bugetul de stat de minim 20 de miliarde de euro, înseamnă 2 miliarde de euro pe an. Ca orice investiție mare, atunci când vrei să îți finanțezi investiția, cauți și cumpărători pentru ce vrei să produci acolo. O parte trebuie exportat, dar și exporturile înseamnă niște venituri la bugetul de stat, niște bani în buzunarele românilor”, a adăugat Burduja.

Anterior, Sebastian Burduja a transmis că acest export către Germania face parte din planul de business al proiectului Neptun Deep și reflectă angajamentul României de a contribui la securitatea energetică europeană.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: