La reuniunea miniștrilor energiei din Uniunea Europeană, desfășurată recent la Luxembourg, Sebastian Burduja, ministrul liberal al Energiei, a lansat un apel ferm pentru corectarea inechităților prețurilor la energie între statele din Europa de Est și cele din Vest. „Este incorect și inacceptabil ca prețurile din Europa de Est să fie mai mari decât cele din Vest,” a declarat Burduja, subliniind că România, Grecia și Bulgaria au primit un sprijin semnificativ pentru poziția lor comună.
“La reuniunea din Luxembourg a miniștrilor energiei din UE, am ales să spun adevărul: prețurile la energie în Europa de Est sunt, de câteva luni, mult mai mari decât cele din Europa de Vest. Este incorect și inacceptabil, dacă vorbim de o singură Europă, cu o piață unică. Ne-am săturat să fim “pe roșu” pe harta prețurilor la energie. Poziția comună a României, Greciei și Bulgariei s-a bucurat de un larg sprijin”, transmite Sebastian Burduja, ministrul liberal al Energiei.
Acesta a explicat cauzele acestei situații, plecând de la lipsa interconexiunilor în centrul Europei, până la faptul că Ucraina are nevoie de tot mai multă energie de import, iar în anii trecuți era net exportator.
“Chiar dacă până în aprilie facturile românilor sunt plafonate, iar aceste presiuni nu se resimt, e o chestiune de principiu și de competitivitate pe termen lung. În aceste condiții, cum poate o companie românească să concureze cu una din Europa de Vest, nemaivorbind de cele din restul lumii?“, se întreabă Burduja.
Ministrul Energiei a propus mai multe soluții: “Monitorizarea strictă din partea Comisiei Europene a capacității fluxurilor transfrontaliere în țările de tranzit (…) Accelerarea investițiilor în interconexiuni noi și asumarea unui calendar clar din partea tuturor statelor membre. România este deja interconectată cu absolut toți vecinii prin 9 linii și lucrăm la încă 9, inclusiv 2 cu frații noștri de peste Prut. Avem acum 3500MW capacitate, reprezentând 20% din capacitatea totală și 38% din producția maximă zilnică! Alții nu au nici 15%, cât le cere UE, fără a fi interconectați cu vecinii lor, tot membri UE. 3. Măsuri excepționale pe termen scurt pentru protejarea cetățenilor europeni și a economiilor statelor membre. Trebuie să ne asigurăm că în UE piața de energie funcționează echitabil pentru toată lumea, iar nedreptățile sunt corectate rapid.“
Sebastian Burduja a subliniat din nou importanța investițiilor, cele peste 13 miliarde de euro în contracte semnate, bani nerambursabili atrași în mandatul său, care vor produce încă 3500MW gaz, 2200MW nuclear, 10000MW solar și eolian, plus finalizarea hidrocentralelor începute (300MW), gazele din Neptun Deep și peste 1000MW stocare.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News