Burduja spune că Bucureștiul a devenit un oras nesigur: Sentimentul este de abandon

Burduja
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

„Bucureștiul a devenit un oraș nesigur. Sentimentul este de abandon. Bătăi, violuri, traficul de droguri, ăsta e orașul în care trăim”, a declarat candidatul PNL și ministrul actual al Energiei Sebastian Burduja.

Candidatul liberal îl critică la România TV pe actualul edil al Capitalei, Nicușor Dan, pentru scăderea nivelului de securitate.

„Poliția locală este instrumentul principal pentru asigurarea ordinii publice, în subordinea Primăriei Generale. Nicușor Dan nu a călcat în ultimii trei ani și jumătate într-un sediu al Poliției Locale. Mi se pare jignitor. Știi care e problema, dar nu te implici”.

Sebastian Burduja a pledat pentru reforma poliției locale, concursuri corecte, trimiterea polițiștilor locale în zonele de risc și promovarea acestora, concedierea celor nu sunt buni. El a dat exemplu activitatea primarului PNL Ciprian Ciucu.

„Dacă o vom ține în ritmul ăsta, o să ne fie frică să mai ieșim din casă seara în oraș. Sunt deja zone, și Centrul Vechi – la kilometrul 0, sunt femei agresate de indivizi care trebuie călcați în picioare”, a declarat candidatul liberal.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: