Preşedintele PNL Bucureşti Sebastian Burduja a precizat că de săptămâni întregi sunt discutate şi disecate zvonurile şi scenariile pe care „le aruncă unii şi alţii despre cursa pentru fotoliul de primar general”. „Să revenim cu picioarele pe pământ” a adăugat liberalul, care a mai spus că nu este vorba despre niciun scaun aici, ci despre viitorul Bucureştiului şi al României.
„Să revenim cu picioarele pe pământ. Ca preşedintele al PNL Bucureşti, constat că de săptămâni întregi discutăm şi disecăm zvonurile şi scenariile pe care le aruncă unii şi alţii despre cursa pentru «fotoliul de Primar General». Doar că nu este despre un scaun aici, ci despre viitorul Bucureştiului şi al României. Cu asta nu avem dreptul să ne jucăm. Iar cu fiecare zi care trece, şansele ca Bucureştiul să se schimbe în bine scad. Iar cel şi cei care au blocat principalul motor economic al României în aceşti ani exultă. Pe actualul ocupant al fotoliului nu îl întreabă nimeni nimic, iar anunţurile sale triumfaliste curg pe bandă rulantă, doar că totul e la timpul viitor: «vom face», «vom lansa», «vom proiecta». Ei vor, dar noi nu mai vrem încă patru ani pierduţi. Ei sunt cei care ne-au furat prezentul şi acum vor să ne fure şi viitorul”, a scris Sebastian Burduja, joi pe Facebook.
El a mai spus că „schimbarea trebuie să se întâmple, dar soluţia nu este sub nicio formă susţinerea populismului ieftin”.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News