Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, spune că de câteva zile primeşte solicitări de demisie şi mesaje pline de “civism” de la câteva organizaţii de mediu, el anunţând că nu dă niciun pas înapoi şi nu negociază securitatea energetică a României.
”Mi-am asumat că voi deranja grupuri de interese. De câteva zile, primesc solicitări de demisie şi mesaje pline de “civism” de la câteva organizaţii de mediu. Nu dau niciun pas înapoi. Nu negociem securitatea energetică a României”, a scris ministrul Energiei într-un mesaj pe Facebook.
El arată că ”ţara asta are nevoie de energie sigură, accesibilă şi verde, în această ordine de priorităţi, şi o va avea”.
”Vom termina investiţiile începute în hidrocentrale, peste 300MW în execuţie, cu stadiu de finalizare între 75 şi 98%. Nu vom lăsa 4,6 miliarde de lei deja cheltuiţi de România să se ducă pe apa sâmbetei. Vom extrage gazele din Marea Neagră şi vom atinge independenţa energetică, reducând dependenţa întregii regiuni faţă de gazul rusesc. Cei care au folosit energia ca armă de şantaj timp de zeci de ani, împreună cu toţi cei pe care îi finanţează, nu vor câştiga această luptă pentru viitorul României. Ajunge!”, spune Burduja.
”Mulţumesc pentru toate mesajele de susţinere pe care ni le-aţi transmis, dragi prieteni. Nu ne lăsăm. Rămâne cum am stabilit: înainte, împreună”, adaugă ministrul.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News