Burduja: Ideile mari sunt cele pentru care merită să lupţi. Bucureştiul şi România au nevoie de astfel de idei

Sursa: Partidul Naţional Liberal Facebook

Preşedintele PNL Bucureşti, ministrul Energiei Sebastian Burduja, afirmă, duminică seară, că ”ideile mari sunt cele pentru care merită să lupţi”, iar Bucureştiul şi România au nevoie de astfel de idei şi de proiecte.

”Ideile mari sunt cele pentru care merită să lupţi. Bucureştiul şi România au nevoie de astfel de idei şi de proiecte. Vedem că au trecut 34 de ani de democraţie românească originală. Am ştiut să rămânem de partea bună a istoriei, acolo unde ne este locul: în NATO şi în Uniunea Europeană. Am început să turnăm betoane şi să facem autostrăzi. Ba chiar să interzicem prin lege dosarul cu şină. E momentul să trecem la următorul nivel. Trăim în era vitezei şi a revoluţiei industriale 4.0, în care cine nu îndrăzneşte să creeze viitorul este condamnat să prindă mereu din urmă trecutul altora. Avem unele dintre cele mai strălucite minţi ale lumii, dovadă fiind olimpiadele internaţionale unde suntem mai mereu primii sau pe podiumul mondial”, a scris, duminică seară, pe Facebook, preşedintele PNL Bucureşti.

Sebastian Burduja afirmă că ne lipseşte ”încrederea în noi înşine şi în ceilalţi”.

”Viziunea asumată a României pe bune şi pe merit. O nouă generaţie de lideri în toate domeniile, conectaţi la pulsul lumii, gata să gândească şi acţioneze, conştienţi că «însuşirile neamului nostru nu permit…să poată sta cineva la îndoială dacă românii au în faţa lor un viitor mare şi strălucit» (Ionel Brătianu)”, a mai scris liderul PNL Bucureşti.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: