Burduja: Investiţiile pe care le avem în producţia de energie verde, prin PNRR, se vor finaliza

Sursa foto: Sebastian Burduja

Proiectele de investiţii în producţia de energie verde, finanţate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) se vor finaliza, nu am nicio îngrijorare, a declarat, joi, într-o conferinţă de specialitate, ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

„Am discutat şi a fost practic un consens că România are nevoie şi de o Strategie Energetică Naţională, şi după 17 ani de când precedenta a fost adoptată, sper că nu greşesc. De acolo a început o întreagă saga a revizuirilor, a opiniilor. Cel mai recent este la Ministerul Mediului în analiză şi sperăm să aibă o analiză corectă. Am luat această decizie să nu includem o listă de proiecte. Avem convingerea că putem să evităm acea evaluare de mediu care ar fi îndelungată, care ar fi subiectul unor contestaţii. Ieri, numele meu a fost proiectat pe barajul de la Răstoliţa, dacă n-aţi văzut ştirile. Alaltăieri, a fost contestat acordul de mediu la Neptun Deep. Este în regulă, suntem bine. Făceam o recapitulare a investiţiilor pe care le avem în producţia de energie verde, despre care organizaţiile de mediu nu vorbesc, dar pot să fac rapid acest calcul. Investiţia 1 din PNRR de 460 de milioane de euro. Contracte semnate de vreo 300 (milioane euro n.r.), pentru 1.800 megawaţi putere instalată. Majoritatea se vor face, sunt convins, pentru că sunt granturi. E un calendar ambiţios. Cel mai probabil vom putea să şi prelungim puţin, pentru că totuşi PNRR-ul este până în 2026. E un apel întârziat şi piaţa e un pic îngrijorată. Nu aş fi îngrijorat. Proiectele se vor finaliza şi se vor rambursa”, a spus Burduja.

Oficialul a amintit, totodată, de Fondul pentru modernizare, cu o alocare de 815 milioane de euro, din care 400 de milioane de euro pentru producţie şi 415 milioane de euro pentru autoconsum.

„Putem să estimăm şi acolo tot undeva la 1.800 de megawaţi, să mergem pe aceeaşi cifră, plus partea de autoconsum, unde o să relansăm cât de curând, pentru că nu am reuşit să acoperim tot bugetul. De fapt, undeva la un sfert reprezintă cererile depuse, cam 100 de milioane de euro. Puneţi şi acolo încă, probabil, 1.000 de megawaţi. Puneţi schema contractelor pentru diferenţă pe care am reuşit după multă trudă să avem un calendar, în sfârşit, public de câteva zile, cu Ordin de ministru. Este în Monitorul Oficial, de vinerea trecută, vă rog să-l studiaţi. Sunt regulile de licitaţie acolo. Ne dorim o licitaţie cât mai competitivă. Consiliul Concurenţei va fi foarte atent la desfăşurarea licitaţiei şi ne-am asumat inclusiv un preţ maximal mai mic decât cel estimat iniţial. Mi se pare un lucru de bun simţ, pentru că reflectă actualitatea din piaţă. S-au făcut scenarii acum doi ani şi ceva, când a fost proiectată schema. Deci, puneţi încă 5.000 de megawaţi din schema CfD-urilor 1.500 anul acesta, 3.500 anul viitor. Puneţi şi apelul pentru autorităţi publice de o jumătate de miliard de euro, unde iarăşi avem probabil măcar 500 de megawaţi. Apoi, SPV-urile Complexul Energetic Oltenia, finanţate tot din Fondul pentru modernizare, unde vorbim de încă 700 de megawaţi însumate. Toate o să vă dea undeva la 7.500 de megawaţi co-finanţaţi semnificativ din fonduri nerambursabile, PNRR şi Fondul pentru modernizare, plus ElectricUP”, a explicat ministrul de resort.

Burduja a menţionat că ElectricUP 2 ar urma să fie lansat, iar ghidul acestui program este asumat, iar săptămâna viitoare
„mort-copt trebuie să publicăm o formă finală şi lansarea apelului la 1 octombrie”.

„Ne putem gândi în mod realist, la 8.000 – 10.000 de megawaţi până în 2028-2030 şi cred că este o cifră realistă. Plus şi alte investiţii, undeva la 3.500 de megawaţi. Grupurile pe gaz Mintia, Işalniţa, care merge bine, Turceni merge mai puţin bine, CET-urile modernizate, unde sperăm să obţinem întregul buget de 360 de milioane de euro pe care l-am solicitat la Comitetul din 22 octombrie. Avem deja contracte semnate la Craiova, de 300 de megawaţi, sau Constanţa, la Arad, la Râmnicu-Vâlcea”, a completat demnitarul.

Publicaţia The Diplomat-Bucharest organizează, joi, un eveniment dedicat sectorului de energie verde, la care participă reprezentanţi ai autorităţilor şi ai organizaţiilor profesionale.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: