Burduja: Nu trebuie să renunţăm la centralele pe cărbune până nu punem ceva în loc

Sursa foto: Sebastian Burduja

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, afirmă că România şi Europa au nevoie de energie sigură, accesibilă şi verde, în această ordine de priorităţi şi că tranziţia spre energia verde trebuie continuată, dar „inteligent şi fără a sacrifica securitatea sau prosperitatea cetăţenilor”. Burduja susţine că degeaba protejăm mediul dacă mergem către colaps economic, demnitarul considerând că nu trebuie renunţat la centralele pe cărbune până nu este pus ceva în loc, cum ar fi centralele pe gaz şi cele nucleare. „Nu e înţelept să susţinem o terapie şoc, pentru că riscăm să doborâm economia europeană”, spune Burduja.

„România şi Europa au nevoie de energie sigură, accesibilă şi verde, în această ordine de priorităţi. Tranziţia trebuie continuată, dar inteligent şi fără a sacrifica securitatea sau prosperitatea cetăţenilor noştri. Nu e înţelept să susţinem o terapie şoc, pentru că riscăm să doborâm economia europeană, un pacient care oricum se simte din ce în ce mai rău”, afirmă Sebastian Burduja într-o postare pe pagina sa de Facebook.
El spune că mesajele sale despre „Green Deal” nu au venit „de nicăieri”, ci sunt lucruri pe care le-a spus de peste un an şi jumătate, iar acum „aceste realităţi” încep să fie exprimate tot mai mult în Europa.
„A făcut-o ieri (n. red. miercuri) Donald Tusk, care a propus o amplă campanie de dereglementare la nivelul Uniunii Europene, subliniind necesitatea reducerii preţurilor la energie pentru a permite companiilor europene să fie competitive pe pieţele globale. Degeaba protejăm mediul dacă mergem către colaps economic. Zilele trecute, chiar Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene, la Davos, a exprimat aceeaşi nevoie a scăderii preţurilor la energie pentru ca economia europeană să poată face faţă concurenţei globale, care se va intensifica”, afirmă Sebastian Burduja.
Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: