Burduja: Proiectul Tarniţa-Lăpuşteşti trebuie să meargă înainte şi va merge înainte

Sursă foto: Ministerul Energiei al Republicii Moldova

Proiectul Tarniţa-Lăpuşteşti trebuie să meargă înainte şi va merge înainte, în cel mai rapid ritm posibil, pentru că este cea mai importantă investiţie care vizează echilibrarea sistemului energetic naţional, afirmă ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

„Orice proiect major întâmpină şi provocări. Am constatat un interes semnificativ din partea marilor companii de profil, însă – din păcate – acesta nu s-a materializat prin oferte conforme, la acest moment. Au fost primite, totodată, peste 70 de solicitări de clarificări, care au vizat atât posibila prelungire a termenului de depunere, cât şi clauzele contractuale. O parte au fost deja acceptate. Am dispus reluarea de urgenţă a procedurii de achiziţie a documentaţiei tehnico-economice, luând în calcul toate clarificările primite în prima etapă. Suntem încrezători ca reluarea procedurii se va face la începutul săptămânii viitoare, cu o documentaţie de atribuire îmbunătăţită, care va ţine cont de solicitările mediului privat. Asta va creşte şansele derulării cu succes a procedurii, care va avea un termen iniţial de 30 de zile. Proiectul Tarniţa-Lăpuşteşti trebuie să meargă înainte şi va merge înainte, în cel mai rapid ritm posibil. Este cea mai importantă investiţie pentru echilibrarea sistemului energetic naţional, iar oportunitatea realizării lui este confirmată de experţi reputabili din sectorul energetic. Încurajăm toţi posibilii competitori să se implice în procedura de ofertare şi să depună oferte complete şi conforme, în termenele prevăzute de lege”, a subliniat Burduja.

Сiteste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: