Burduja: Strategia energetică a plecat în avizare interministerială cu semnătura mea şi a ministrului Mediului

Sursa foto: Facebook/ Sebastian Burduja

Strategia energetică a României a intrat în circuitul de avizare interministerială cu semnătura ministrului Energiei şi a ministrului Mediului, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

„Mă simt drept cel mai norocos ministru pentru că am şansa să lucrez cu oameni foarte buni, care au o viziune, care îşi doresc o Românie competitivă şi care înţeleg să rezolvăm împreună această trilemă energetică: energie sigură, accesibilă şi verde. Eu zic, în această ordine de priorităţi, deşi fiind la un asemenea eveniment puteţi să aveţi o părere diferită. Cred că în primul rând România îşi asumă această Strategie Energetică după foarte mulţi ani şi ea a plecat în avizare interministerială cu semnătura mea şi a ministrului Mediului, Mircea Fechet. Deci, cel mai greu pas din tot procesul de avizare intermistrial a fost făcut. E adevărat că mai avem foarte mulţi avizatori, inclusiv Consiliul Suprem de Apărare a Ţării. Nu ştim ce ar fi de la anul, dar cu siguranţă această strategie nu e făcută pentru un ministru sau pentru un mandat, e făcută pentru viitorul ţării şi sunt convins că putem s-o adoptăm până la finalul anului”, a spus Sebastian Burduja, la PowerShift Summit, eveniment organizat de RWEA şi RPIA, alături de WindEurope şi SolarPower Europe.

El a menţionat că Strategia Energetică a parcurs un îndelung proces de consultare, inclusiv cu societatea civilă, cu toţi cei interesaţi.

„Apoi, Planul Naţional Integrat Energie, Schimbări Climatice a fost transmis în formă finală către Bruxelles. Suntem unul dintre statele care şi-a îndeplinit această obligaţie. N-am mai fost la coada listei de data asta şi cred că obiectivul ambiţios al României de a atinge în neutralitatea climatică mai devreme, în 2045, este bine venit şi este pe placul auditoriului nostru de astăzi. De asemenea, şi prin Strategie, noi ne-am asumat ca în 2030 să avem mai bine de jumătate din puterea instalată în producţia de energie verde şi cred că planurile de investiţii pe care le-am lansat se duc în direcţia aceasta. Cum facem această tranziţie suportabilă? În primul rând, investind cu producţie mai multă, preţurile ar trebui să scadă. Şi sunt convins că vor scădea. Şi cred că asta am reuşit să investim, să lansăm programe, să lansăm proiecte. Câteva exemple: investiţia unu din PNRR, 300 de contracte, 460 de milioane de euro, sperăm, 1.800 de megawaţi noi solar şi eolian. Un apel finalizat”, a afirmat Sebastian Burduja.

Ministrul Energiei a declarat că la preluarea mandatului erau zero proiecte evaluate, zero proiecte contractate, iar la finalul anului trecut, practic toate erau contractate. De asemenea, acestea au început să fie puse în funcţiune. Sebastian Burduja a amintit că săptămâna trecută, în judeţul Sălaj, a fost pus în funcţiune un parc fotovoltaic de 52 megawaţi, la care se adaugă o capacitate de stocare de 20 de megawaţi-oră.

„Apoi, din Fondul pentru Modernizare 815 milioane (de euro – n.r.) producţie şi auto-consum, unde pe partea de producţie am depăşit cu mult bugetul alocat prin toate solicitările primite. La auto-consum, din 400 şi ceva de milioane, doar 100 de milioane. Deci tot ce este eligibil vom finanţa şi ne pregătim, în câteva săptămâni, să relansăm apelul pentru auto-consum. Pentru că dacă vorbim şi de competitivitatea industriei economiei româneşti, genul acesta de investiţii pot să vină în sprijinul companiilor care să-şi reducă facturile la utilităţi, să aibă energie curată. Apoi, schema contractelor pentru diferenţă, am reuşit să o aducem într-un punct în care până la finalul anului să avem contracte semnate sau să le trimitem spre semnare beneficiarilor. Undeva în 18 noiembrie ar trebui să avem toate ofertele. Ne încadrăm în calendarul asumat şi cred că săptămâna aceasta vom anunţa anumite optimizări, de fapt, clarificări în urma întrebărilor mediului privat, astfel încât să avem o competiţie cât mai intensă, ceea ce va fi în beneficiul nostru şi al mediului privat şi, sigur, al României”, a declarat Sebastian Burduja.

Cât priveşte contribuţia pentru CfD (contractele pentru diferenţă, n.r.) pe facturi, ministrul de resort a precizat că aceasta este modică.

„Vorbim de câţiva bani, eventual, pentru fiecare dintre noi”, a menţionat Sebastian Burduja.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: