Burduja taie din elanul sârbilor pentru construcția hidrocentralei Porțile de Fier 3

Sursă foto: Facebook / Sebastian Burduja

Ministrul român al Energiei spune că  nu a început niciun dialog formal instituțional cu România și nici la nivel de specialiști pentru proiectul hidrocentralei Porțile de Fier III de pe Dunăre, deși în țara vecină se vorbește despre el. Burduja atrage atenția că fără acordul României, vecinii sârbi nu pot face nimic.

“M-am văzut cu doamna ministru din Serbia cred că acum șase luni. Au spus: ne gândim, avem în plan această chestiune și ne vom consulta la fiecare pas cu partea română. Le-am spus: trebuie să vă consultați că altfel nu o faceți, credeți-mă! Din perspectiva unei aprobări, să-i spunem, din partea României, fără de care nu se poate face. Nu a fost un dialog formal cu noi pe această temă de atunci până azi. Urmărim subiectul, așteptăm să se adreseze formal Ministerului Energiei, să ne spună cu ce au avansat, să întrunim specialiștii, să analizeze impactul acelui proiect asupra proiectelor existente și nu o să permitem nimic care să afecteze negativ capacitatea sistemului energetic national. Este exclus”, a spus ministrul Energiei, la conferința de presă în marja forumului regional FOREN 2024, care are loc la Neptun, răspunzând la o întrebare pe această temă

Când i s-a amintit despre declarațiile recente ale ministrului Energiei din Serbia referitoare la proiectul noii hidrocentrale pe Dunăre, Burduja a spus sec: “Nu se bazează pe niciun fel de discuție cu mine”.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: