Bursa de Valori București (BVB) a închis în scădere pe majoritatea indicilor ședința de luni, iar valoarea totală a tranzacțiilor s-a situat la 89,3 milioane de lei (17,7 milioane euro).
Principalul indice al Bursei de Valori București, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a depreciat cu 1,18%, până la valoarea de 18.602,45 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluția celor mai lichide 43 de acțiuni de la Bursă, a închis în scădere cu 1,15%.
Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat un declin de 0,94%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, s-a apreciat cu 0,41%.
Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiții, a închis în scădere cu 0,53%, iar BET-NG, care măsoară evoluția celor zece companii energetice și de utilități, a închis pe minus cu 0,95%.
Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piața AeRO, a închis în creștere cu 0,29%.
Cele mai lichide titluri au fost cele ale Băncii Transilvania, cu tranzacții de 31,7 milioane de lei, urmate de acțiunile BRD, cu 8,7 milioane de lei, și ale Romgaz, cu 7,57 milioane de lei.
Cele mai bune evoluții au fost înregistrate de acțiunile Condmag (+13,51%), AETA (+5,19%) și Green Tech International (3,83%).
Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acțiunile Prefab (-5,81%), Ropharma (-5,29%) și Carbochim (-4,66%).
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News