Bursă: Fondul Proprietatea semnează vânzarea deţinerilor pe care le avea la Engie cu GDF International 

Sursă foto: engie.com

Fondul Proprietatea (FP) a anunţat miercuri dimineaţă la Bursa de Valori Bucureşti că a semnat cu GDF International vânzarea deţinerii de 12% la Engie România pentru 433 mil. lei.

“În continuarea raportului curent publicat în 11 decembrie 2023, Franklin Templeton International Services S.À R.L., în calitate de administrator de fond de investiţii alternative a şi administrator unic („AFIA/ Administratorul de Fond”) al Fondul Proprietatea S.A. („Fondul”), doreşte să informeze acţionarii că Fondul, în calitate de vânzător şi GDF International S.A., în calitate de cumpărător, au încheiat la 22 decembrie 2023 un contract de vânzarecumpărare cu privire la întreaga participaţie a Fondului în capitalul social al Engie România S.A. (“Societatea”) în schimbul unei sume totale în contravaloare de 432.616.167,75 lei. Finalizarea vânzării în cadrul contractului de vânzare-cumpărare este supusă aprobării acţionarilor Fondului”, se arată într-un raport la Bursa de Valori.

Fondul Proprietatea are o capitalizare bursieră de 2,82 mld. lei. În ultima lună acţiunile au scăzut cu 7%.​

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: