PSnews

Recent

Burse de 2.000 de lei pe semestru pentru elevii din medii defavorizate

Începând cu această toamnă, elevii care îndeplinesc anumite condiții vor primi câte 4.000 de lei pe an. Este vorba despre elevii din medii defavorizate, care au cel mult 600 de lei venit pe membru de familie.

„Este cel mai mare proiect care va fi implementat la nivelul Ministerului Educației Naționale. Sunt propuse 200.000 de burse, câte 50.000 de burse pe semestru, în valoare de 2.000 de lei fiecare. Vor fi oferite elevilor care au promovat semestrul, care au mai puțin de zece absențe și care au un venit pe membru de familie mai mic de 600 de lei”, a spus ministrul Educatiei, Valentin Popa, la prezentarea bilanțului de șase luni de mandat, potrivit Antena 1.

Până acum, elevii beneficiau doar de bursele de ajutor social, de câte 70 de lei lunar, care se acordă, pe durata a 12 luni, copiilor rămași fără părinți sau bolnavi de TBC, diabet, boli maligne, sindrom de malabsorbție grav, insuficiență renală cronică, astm bronșic, epilepsie, cardiopatie congenitală, hepatită cronică sau glaucom, precum și copiilor care provin din familii care nu realizează un venit mediu lunar, pe ultimele 12 luni, pe membru de familie, mai mare de 50% din salariul minim net pe economie.

Citește mai mult: tribuna.ro

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inapoi