PSnews

VIDEO

Bușoi, cu ochii pe Firea: Nimic nu s-a întâmplat în bine în ceea ce privește traficul din București! EXCLUSIV

psnews.ro

Interviurile video PSnews.ro au continuat, avându-l ca invitat pe medicul și europarlamentarul PNL Cristian Bușoi, vicepreședinte al Partidului Național Liberal responsabil cu sănătatea.

În acest context, liberalul Cristian Bușoi a vorbit, printre altele, și despre cele 20 de luni de administrație Gabriela Firea.

”Cred că este un bilanț trist pentru administrația condusă de doamna Gabriela Firea. Așa cum, la un an de la preluarea mandatului, am explicat că 90% din promisiunile făcute nu au fost repectate, erau în stadiul 0 de implementare, lucrurile nu s-au schimbat nici în următoarele luni. În continuare văd aceeași acțiune haotică în rezolvarea unor probleme ale Bucureștiului, aceeași preocupare excesivă pentru imagine, pentru show, pentru mărunțirea bugetului pentru diverse evenimente care doar să scoată în evidență primarul general, primarii de sector, o anumită administrație fără aplicabilitate sau fără vreun avantaj practic”, a declarat Cristian Bușoi.

Mai mult, europarlamentarul a a tras atenția asupra faptului că ”nimic nu s-a întâmplat în bine în ceea ce privește traficul din București”.

Înființarea acelor 22 de societăți –  sunt un fel de primărie paralelă, cu scopul de a recompensa angajaând oameni apropiați de actuala administrație și cu scopul de a face anumite achiziții fără a fi constrânși de legea achizițiilor publice și de transparența și pașii care trebuiesc urmați în cazul unei instituții publice. Nimic nu s-a întâmplat în bine în ceea ce privește traficul din București, lucrurile sunt din ce în ce mai complicate. asta pentru că nu s-au continuat și nu s-au realizat lucrări de infrastructură, nu s-a refăcut și nu s-a extins sistemul de monitorizare a traficului, nu s-a modernizat RATB-ul, a fost doar acea licitație contestată în spațiul public, nu s-a făcut un plan de sistematizare a circulației cu gândire  nouă privitoare la sensurile unice, giratorii, nu există niciun fel de strategie cu firmele de sector în ceea ce privește parcările și construcția de parcări în București”, a continuat președintele PNL București.

Secvența este disponibilă în intervalul 14:12- 20:45

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inapoi