Skip to content
București Locale Politică

Bușoi, după ce Firea a anunțat că Primăria este în faliment: S-a ajuns aici din acțiunea proastă și lipsa de judecată a PSD

Liderul PNL Bucureşti Cristian Buşoi a scris, vineri, pe Facebook, că nu este surprins că Gabriela Firea a anunțat falimentul Primăriei Capitalei, subliniind că a atras atenția asupra acestui lucru încă de acum trei ani.

„Doamna Firea ne-a anunțat ca primăria este în faliment. Este o surpriză că s-a ajuns aici ? Nu. S-a ajuns aici din acțiunea proastă și lipsa de judecată a PSD, deopotrivă la Guvern și în administrația Capitalei.

De 3 ani atrag atenția administrației PSD de la Capitală și de la sectoare că risipește banii pe companii publice declarate ilegale, pe pomeni, pe cadouri electorale, pe salariile clientelei, pe evenimente fără rost și spectacole, că bate câmpii cu acțiuni inutile, în loc să atragă fonduri europene, așa cum fac toate primăriile din țară pentru modernizarea rețelei de termoficare, pentru spitale și pentru infrastructura.

De 3 ani, PSD conduce tot: are primării de sector, are Primăria Generală, are Guvern și n-a făcut nimic.
Administrația PSD-Firea a primit, în 2016, de la bucureșteni un vot de încredere imens ca să ducă la îndeplinire câteva lucruri simple: „revoluția în trafic”, investiții în modernizarea rețelei RADET, un spital nou în București și mai puțină poluare. Spitalul municipal este tot în stadiul de promisiune. Șoseaua de centură nu s-a făcut. Bucureștiul este cea mai poluată capitală din Europa.

De 3 ani, și eu și ceilalți colegi din PNL spunem că felul în care PSD conduce lucrurile în București este greșit; că administrația este nepricepută, după cum se vede din proiectele de infrastructură, care zac; că ia decizii greșite, așa cum a fost insolvența și aducerea în faliment a RADET; că nu urmărește decât căpătuiala clientelei, cum a fost cu înființarea celor 22 de companii publice, în care orașul a băgat 2,8 miliarde de lei, prin majorările de capital.
Pentru ca am criticat administrația pe care o conduce, doamna Firea m-a dat în judecată pe motiv că o calomniez. Pentru că ne-am opus în Consiliul General inițiativelor păguboase, dna Firea a strigat în gura mare că se opune PNL la proiectele bune, pe care vrea domnia sa să le facă.

4 ani pierduți pentru București! Aceasta este realizarea administrației PSD, administrația falimentului Capitalei”, a scris Bușoi pe Facebook.

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, vineri, că este mai interesată de bugetul Primăriei Bucureştiului şi a celor de sector decât de organizarea unui Congres în partid, susţinând că în prezent toţi se află într-un faliment nedeclarat şi că situaţia va fi discutată cu premierul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *