Bușoi: ”România are nevoie de o STRATEGIE, atât pentru atingerea unor obiective majore, cât și pentru unele punctuale”

Sursa foto: cristianbusoi.eu

România are nevoie de o strategie, atât pentru atingerea unor obiective majore, cât și pentru unele punctuale, pe care să le poată impune în viitorul Parlament European. Deja, companiile statului român, asemeni multinaționalelor, au început să se conecteze cu politica europeană.

Dovada conlucrării europarlamentarilor români cu companiile energetice din țara noastră, la presiunea reprezentanților țării noastre, PE a adoptat un amendament legislativ legat de stocarea de CO2, a anunțat, la Gândul Energy Now 2023Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie.

„Vestea bună este că pe stocarea de CO2, obligatorie pentru producătorii de petrol și gaz și afectează tare și Romgazul, și OMV Petrom, s-a adăugat și la presiunea noastră o sintagmă – că nu e obligatorie, în cazul în care soluțiile de piață nu sunt la dispoziția… și atunci va fi o chestiune în care se va da un insentif.

Dacă statul român va dori să dea producătorilor un sprijin, inclusiv sub formă de ajutor de stat, să-și construiască capacități de stocare, în regulă, dacă nu, nu ne va putea da nimeni nici o sancțiune că n-am făcut lucrul acesta”, a precizat europarlamentarul român.

Conform lui Cristian Bușoi, a existat constat un dialog cu mariile companii energetice, tocmai pentru a găsi soluții la problemele ridicate, iar interesele României să poată fie apărate în raport cu instituțiile europene.

De-a lungul timpului, aproape în relația cu fiecare stakeholder important din industrie, au apărut subiecte, unele dificil sau aproape imposibil de rezolvat, altele care au fost, au putut fi gestionate.

Dar, dincolo de strategia extrem de importantă de care avem nevoie, poate facem și o strategie mai mică și mai punctuală de interesele României în raport cu instituțiile europene”, a precizat președintele Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European.

epp group

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: