Buzău: Activitatea a 7 staţii GPL, oprită temporar de ISCIR

Sursa foto: Facebook

Inspecţia de Stat pentru Controlul cazanelor, recipientelor sub presiune şi Instalaţiilor de Ridicat (ISCIR) a oprit temporar funcţionarea a 7 staţii GPL din judeţul Buzău ca urmare a unor nereguli constatate în documente.

„În perioada 29 august – 12 septembrie, la nivelul judeţului Buzău au fost efectuate un număr de 20 de controale în urma cărora au fost oprite temporar 7 staţii de distribuţie GPL la autovehicule, dintre acestea 4 au fost sancţionate”, informează ISCIR, în urma unei solicitări AGERPRES.

Valoarea totală a sancţiunilor aplicate de către inspectori a fost de 8.000 de lei.

„Motivele dispunerii opririi temporare au fost lipsa documentelor specifice la locul de funcţionare şi neconcordonaţe referitoare la avizul obligatoriu de instalare eliberat de către ISCIR. Valoarea totală a amenzilor a fost de 8.000 de lei”, a transmis Inspecţia Teritorială ISCIR Ploieşti, în a cărei rază de competenţă se află judeţul Buzău.

Autor

  • Adrian Pavel

    Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: