Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Buzău a aplicat, pe parcursul lunii octombrie, amenzi în valoare de peste 70.000 de lei pentru nereguli în domeniul relaţiilor de muncă şi angajarea unor persoane fără forme legale.
Potrivit ITM, au fost înregistrate zeci de reclamaţii din partea angajaţilor cu privire la salarizare şi timpul de lucru petrecut la locul de muncă, iar în urma controalelor desfăşurate de inspectori au fost dispuse măsuri de remediere şi au fost aplicate amenzi.
„ITM Buzău a efectuat acţiuni de control în luna octombrie 2023 având ca obiectiv verificarea modului în care angajatorii respectă prevederile legislaţiei în vigoare în domeniul relaţiilor de muncă după cum urmează: 121 de controale la agenţi economici din judeţul Buzău, au fost sancţionaţi 9 angajatori şi s-au aplicat 13 sancţiuni contravenţionale (9 amenzi contravenţionale în cuantum de 72.500 de lei şi 4 avertismente), s-au dispus 304 măsuri cu termene precise de realizare pentru remedierea neconformităţilor constatate de inspectorii de muncă.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News