Buzău: Numărul donatorilor pentru victimele de la Crevedia, comparabil cu cel înregistrat după Colectiv

donator de sânge
donator de sânge /sursa: news.ro

Numărul persoanelor care au donat sânge pentru victimele exploziilor de la Crevedia a crescut foarte mult în ultimele două zile, fiind comparabil cu cel înregistrat după tragedia de la Colectiv, apreciază conducerea Centrului de Transfuzii Buzău.

Având în vedere numărul mare de cereri venite din partea donatorilor, Centrul de Transfuzii a decis să organizeze campanii de recoltare programate astfel încât să se asigure o continuitate a stocurilor de sânge.

„Duminică au donat sânge 87 de persoane, iar luni 113 persoane. Diferenţa este enormă, într-o zi normală înregistrăm în medie în jur de 30 de donatori. Noi continuăm campania numai că s-a recoltat în aproape toate centrele de transfuzie din România şi numărul de donatori a fost foarte mare, stocurile noastre sunt foarte bune la acest moment, drept urmare am convenit cu cei care mai doresc să doneze pentru răniţii de la Crevedia să facem programări săptămâna aceasta astfel încât să avem stocuri mari în mod continuu, pentru că răniţii vor avea totuşi intervenţii chirurgicale repetate. Am primit cereri din partea angajaţilor de la mai multe instituţii şi a rămas ca în această săptămână să convenim împreună când să-i chemăm la donare”, a declarat, pentru AGERPRES, directorul Centrului de Transfuzii Buzău, Adriana Crăciun.

Numărul de persoane care au decis să doneze sânge pentru victimele de la Crevedia este comparabil cu cel înregistrat după incendiul de la Colectiv.

„În urma incendiului de la Colectiv am fost printre centrele care am deschis pentru donatori. Stocurile sunt comparabile, şi atunci am avut peste 100 de donatori pe zi. Pentru necesităţile actuale sunt suficiente stocuri. Populaţia s-a mobilizat exemplar la Colectiv încoace, întotdeauna buzoienii s-au mobilizat şi de data asta au făcut-o la fel. Ca de fiecare dată, am avut parte de dorinţa lor de a ajuta şi trebuie să fructificăm în timp acest ajutor pentru o continuitate a stocurilor de sânge”, a mai precizat Adriana Crăciun.

Autor

  • Adrian Pavel

    Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: