Aproximativ 150 de elevi vor beneficia de învăţământ tehnic în sistem dual în anul şcolar 2024-2025 datorită unui parteneriat semnat între Primăria Buzău, Liceul Tehnologic „Dimitrie Filipescu” şi 14 agenţi economici, în oferta de calificări regăsindu-se pentru prima dată meseria de operator în industria malţului şi a berii.
Pentru cel de-al treilea an de funcţionare a sistemului de învăţământ dual, în cadrul Şcolii Duale Meritas şi-au anunţat participarea, în calitate de parteneri, agenţi economici precum Voestalpine Railway System Romania, Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale „Transgaz” sau Ursus Breweries. Pentru anul şcolar următor au fost solicitate locuri pentru calificări în meseriile de sudor, operator la maşini cu comandă numerică, electrician exploatare joasă tensiune, lăcătuş construcţii metalice, mecanic auto, electrician auto, fierar betonist, montator prefabricate, operator fabricarea şi prelucrarea polimerilor şi operator în industria malţului şi a berii.
„A crescut numărul agenţilor economici care acum au ales să meargă pe acest drum al parteneriatului tripartit al Primăriei Municipiului Buzău, Liceul Tehnologic ‘D.Filipescu’ şi fiecare agent economic pentru aceleaşi calificări pentru care am intrat în proiect, dar şi altele noi, precum operator fabricarea berii şi malţului, fierar betonist, operator în industrie polimeri, electrician auto. Aceşti operatori economici vor susţine, pentru anul şcolar 2024-2025, 148 de elevi cu facilităţile oferite din partea dumnealor, o bursă de 300 de lei, rechizite, echipament de lucru şi alte facilităţi, cu susţinerea din partea Ministerului Educaţiei şi anume bursa tehnologică, tot de 300 de lei şi aportul primăriei care se concretizează cu întreţinerea bazei materiale de la liceu, terenul multisport, reintroducerea sistemului de internat, trei mese pe zi, transport gratuit şi pregătirea corpului profesoral”, a declarat directorul Liceului „D.Filipescu” din Buzău, Lucica Stănculeanu.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News