Buzău: Peste 600 de persoane se identifică cu cărţi de identitate provizorii

poliţie
Sursa foto: Poliţia Română

Peste 600 de persoane din judeţul Buzău se identifică prin intermediul cărţilor de identitate provizorii, cu valabilitate de maxim un an, ca urmare a faptului că nu au putut prezenta în faţa ofiţerului de stare civilă certificatul de naştere, căsătorie, dovada divorţului sau cea a adresei de domiciliu, acte necesare în vederea eliberării unei cărţi de identitate.

Situaţia persoanelor din punct de vedere a identităţii lor este împărţită în trei categorii, respectiv cetăţeni care deţin un document de identitate, persoanele care au deţinut un document şi din diferite motive au ajuns să se identifice cu ajutorul cărţilor provizorii şi cei care nu au deţinut niciodată un astfel de document. La nivelul judeţului Buzău 616 persoane deţin cărţi de identitate provizorii cu o valabilitate de maxim 1 an.

„Situaţia statistică privind numărul cărţilor de identitate provizorii valabile, pe categorii de vârstă, eliberate la nivelul judeţului Buzău. Cărţi de identitate provizorii valabile la nivelul judeţului Buzău: 3 cărţi identitate provizorii (14-17 ani), 72 cărţi identitate provizorii (18-25 ani), 471 cărţi identitate (26-64 ani), 70 cărţi identitate (65 şi peste). În conformitate cu prevederile art.20 alin.(1) din Ordonanţei de urgentă a Guvernului nr.97/2005 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cartea de identitate provizorie se eliberează cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate, care locuiesc temporar în România precum şi atunci când solicitantul nu prezintă toate documentele necesare pentru eliberarea cărţii de identitate, a cărţii de identitate simple sau a cărţii electronice de identitate.

În acest context, vă enumerăm motivele pentru care la nivelul judeţului Buzău au fost eliberate cărţile de identitate provizorii: lipsa certificatului de căsătorie, lipsa certificatului de naştere, lipsa dovezii adresei de domiciliu, lipsa dovezii de divorţ, lipsa locuinţei, atribuirea de număr imobilului, deteriorarea cărţii de identitate, expirarea valabilităţii, furtul documentelor, pierderea documentelor, schimbarea denumirii străzii, schimbarea numelui/prenumelui titularului, schimbarea domiciliului, înfiinţarea unei străzi, renumerotarea imobilului, alte cazuri”, a transmis, pentru AGERPRES, Direcţia Generală pentru Evidenţa Persoanelor (DGEP) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne MAI).

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: