Skip to content
Buzău Știri locale

Buzău. Revoltă printre navetişti, după ce au aflat că operatorii de pe ruta lor majorează abonamentele în plină criză

IPJ

Este revoltă printre navetiştii din Buzău care călătoresc cu maşinile a două firme din acelaşi grup. Aceştia au fost înştiinţaţi că vor plăti cu 30 la sută în plus pentru abonamentele de transport. Acestora li s-a transmis că numai printr-o astfel de măsură firmele pot rezista în perioada de criză.

Constantin D. face naveta zilnic între localitatea Tisău şi municipiul Buzău cu maşini ale firmei Ductrans. Plătea 210 lei pe abonamentul lunar, iar de marţi a aflat că va scoate în plus dn buzunare încă 65 de lei.

”Ne-am trezit cu un afiş prin care anunţă mărirea abonamentelor din cauza crizei. De la 1 mai ar trebui să plătesc 275 de lei iar aceştia profită că sunt singurii care fac transport, că nu ai la ce concurenţă să mergi. Oamenii de pe ruta spre Valea Salciei sunt foarte supăraţi”, spune navetistul din Tisău.

Măsura este valabilă de la 15 mai, majorarea afectându-i deja pe cei care cumpără abonamente pentru jumătate de lună. Navetiştii le-au reproşat reprezentanţilor firmei că măsura lor este necinstită.

 ”Am fost la ei, le-am cerut socoteală şi ne-au zis că numai aşa poate fi salvată firma deoarece nu mai sunt călători. Le-am spus că nu e normal să-şi scoată paguba pe spinarea noastră. O să înceapă iar elevii, profesorii, şi o să ajungă la vechile încasări”, spune Constantin, din Tisău.

Majorări au fost operate şi la o a doua firmă din grup, Autovalmi.  Navetiştii de pe ruta Buzău-Săgeata vor plăti cu până la 80 de lei mai mult pe abonamentele lunare. Un abonament până la Robeasca a ajuns să coste 340 de lei, în timp ce biletul va costa 12 lei.

”O să facem o adresă oficială către Consiliul Judeţean în care o să vă invităm să semnaţi. Sincer nu cred că se aştepta nimeni ca în aceste momente delicate şi în care preţul combustibilului este în scădere de ceva timp să se mărească preţurile la bilete şi abonamente. Puterea de a interveni nu o are decât Consiliul Judeţean”, a scris pe Facebook, Sorin Tănase, primarul comunei Săgeata.

Unii dintre navetişti s-au plâns că au mers la sediul firmei, dar au fost luaţi peste picior. Ei speră acum ca doar autorităţile să mai facă ceva pentru a plafona preţurile.

”S-a specificat că nu se va efectua niciun tip de mărire a preţurilor pe perioada aceasta cu virusul Covid-19 iar preţul carburantului e acelaşi. (…) Au fost persoane să vorbească cu patronul firmei şi au fost luaţi în bătaie de joc. Vă rog din suflet să luaţi măsuri, sunt navetişti care au familii acasă şi din amărâtul de salariu pe care îl iau plătesc o grămadă de bani pe abonament şi au şi copii acasă de crescut”, este mesajul unui navetist nemulţumit.

Reprezentanţii Consiliului Judeţean Buzău confirmă majorările operate de cei doi operatori de transport public şi spun că vor avea discuţii cu administratorii celor două societăţi, potrivit Adevarul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *