Toţi cei 10 primari aleşi pe listele PNL Buzău la alegerile din anul 2020 vor candida în anul 2024 din partea PSD. Astfel, organizaţia judeţeană a PNL Buzău, condusă de la începutul anului de fostul preşedinte al PMP Buzău, Adrian Mocanu, va intra în alegeri cu un singur primar în funcţie, primarul comunei Zărneşti, ales pe liste PMP la alegerile din anul 2020.
De la schimbarea conducerii organizaţiei judeţene a PNL Buzău, cei 11 primari pe care PNL îi avea în judeţ şi-au anunţat pe rând trecerea la PNL la PSD şi respectiv USR.
Organizaţia judeţeană a PNL Buzău a obţinut la alegerile din 2020 un număr de 10 primari iar doi ani mai târziu, în toamna anului 2022, singurul primar din judeţ ales pe liste USR a anunţat că se va alătura echipei PNL Buzău fără a semna o adeziune la acest partid pentru a nu-şi pierde mandatul.
De la preluarea conducerii PNL Buzău de Adrian Mocanu, primarii PNL din judeţul Buzău şi-au anunţat rând pe rând hotărârile de a candida pe listele PSD Buzău, ultimul anunţ în acest sens fiind făcut luni de către primarul comunei Beceni, Adrian Burlacu.
“Adrian Burlacu, primarul comunei Beceni, va fi candidatul nostru la alegerile locale din acest an. Decizia a fost luată cu responsabilitate, subliniind unitatea echipei, dar şi determinarea noastră de a adduce soluţii eficiente şi echilibrate pentru comunitatea din Beceni. Prin unitate şi determinare, el şi echipa PSDBeceni vor continua să aducă soluţii eficiente şi echilibrate pentru provocările actuale şi viitoare ale comunei”, a scris pe pagina sa de Facebook deputatul PSD Romeo Lungu.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News