Câciu, despre consilierul de la MIPE care a încheiat contracte de 500.000 de euro : Vreau să schimb legislaţia

adrian caciu
Sursa foto: captură video

MInistrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene Adrian Câciu a afirmat, cu privire la funcţionat MIPE care a oferit consultanţă în privat, că doreşte să schimbe legislaţia, astfel încât asemenea să nu se mai întâmplae, deoarece legislaţia este prea permisivă. Social-democratul a adăugat că, în prima şedinţă a Guvernului, va avea un act normativ pentru acest lucru şi subliniat că 95% din personalul MIPE este profesionist, cel mai bun din ţara noastră.

 

„Nu mai este subaltern. Nu mi-a cerut consultanţă. Eu intenţionez să schimb legislaţia. Aceste lucruri se întâmplă în România pentru că e prea permisivă. Trebuie schimbată. Nu se prevede nicăieri în legislaţie ca funcţionarii pubici să nu poată să deţină părţi sociale sau să fie administrator la companii care dau consultanţă. Nu exista această interdicţie. Nu discutăm de o clauză de neconcurenţă”, a afirmat Adrian Câciu, vineri la Digi 24.

 

Chestionat dacă a fost realizat un audit, ministrul Câciu a precizat că a fost demarată o anchetă şi că există şi alte instituţii care verifică mai multe aspecte. Ministrul PSD a adăugst că, în prima şedinţă a Executivului, va avea un act normativ pentru acest lucru.

 

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: