Skip to content
Politică

Cad capete la Jandarmeria Română: lista neagră a ministrului de Interne, Marcel Vela

Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a precizat că va propune premierului Ludovic Orban demiterea unor şefi ai Jandarmeriei din cauza modului în care au gestionat intervenția din timpul protestelor de pe 10 august.

Parchetul General anunţase că şefi din Jandamerie şi cei care au coordonat intervenţia din 10 august de la protestul diasporei sunt puşi sub urmărire penală.

„A fost un plan sau o pregătire minuţioasă a intervenţiei, astfel încât să se genereze o stare de conflict, la început artificială, probabil neaşteptându-se regizorii la un final dramatic, şi cu impact negativ la nivel naţional şi internaţional. Democraţia a avut de suferit în România, pentru că după o asemenea intervenţie se pune întrebarea dacă în România oamenii pot să se exprime liber fără să fie gazaţi, bătuţi”, a spus Marcel Vela, la Digi24.

Printre acuzaţiile pe care procurorii militari de la Parchetul General le aduc şefilor din Jandarmerie şi Ministerul de Interne, se numără şi abuz în serviciu, purtare abuzivă, fals intelectual .

Şeful Jandarmeriei Române, Cătălin Sindile, adjunctul acestuia, Sebastian Cucoş şi Mihai Chirică, secretar de stat în Ministerul de Interne, sunt urmăriţi penal pentru complicitate la abuz în serviciu şi complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă în formă continuată.

De asemenea, maiorul Laurenţiu Cazan, director general al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, este urmărit penal pentru abuz în serviciu, participaţie improprie la purtare abuzivă în formă continuată, participaţie improprie la fals intelectual şi participaţie improprie la uz de fals.

Vela spune că şefii Jandarmeriei ar fi avut legături cu politicienii, astfel explicându-se acţiunile din 10 august.

„Jandarmeria a fost pusă într-o ipostază indecentă de cei care au decis intervenţia. (…) Au fost oameni din sistem în legătură cu politicienii care au decis intervenţia în anumite etape, în anumite moduri, şi au premeditat-o în modul de organizare. Vă dau un exemplu, jandarmii care au aruncat gaze lacrimogene nu aveau măşti de gaze la ei, inclusiv ei au fost puşi în situaţia în care au inspirat gaze lacrimogene. Când eşti într-o stare de panică, de adrenalină, nu mai gândeşti raţional şi acţionezi emoţional”, a completat ministrul.

Vela spune că şefii din Jandarmeria ar urma să fie schimbaţi din motive manageriale.

„Au rezistat destul de mult pentru că legislaţia nu-ţi permite: conform legii, atunci când începe un proces penal, poliţistul, jandarmul, angajatul ministerului este la dispoziţia procurorului şi tu ca ministru nu poţi să iei o măsură complementară. Doar când este trimis în judecată, el este pus la dispoziţie şi nu mai poate îndeplini anumite funcţii. Până atunci, predecesorii mei au găsit o altă soluţie: să-l detaşezi dintr-o funcţie în alta. Dar pentru a-l sancţiona, în sensul administrativ, trebuie să respecţi statututul poliţistului, legea în sine, legea specială a instituţiei, codul muncii. Rişti să sancţionezi o persoană, vorbesc în cadru general, şi să te trezeşti că te dă în judecată şi recuperează salariile sau te dă în judecată pentru abuz în serviciu”, a declarat Vela, potrivit Adevărul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *