Skip to content
Politică

Căderea Guvernului Orban. Eugen Tomac (PMP) susține ipoteza unei trădări din rândul parlamentarilor PNL și USR: Absolut!

Inquam Photos / Octav Ganea

Misterul voturilor neașteptate care au dus la demiterea Guvernului Orban se adâncește. Cele 261 de voturi nu au venit doar de la parlamentarii PSD, UDMR şi Pro România, ci şi de la alți parlamentari.

Anticipând parcă o astfel de situație ambiguă, parlamentarii Partidului Mișcarea Populară au decis ca la momentul votului să nu se ridice de pe scaune, precizează liderul PMP, Eugen Tomac.

Noi nu ne-am ridicat de pe scaune să votăm, am fost singurii, în mod intenționat, pentru că ne-a fost teamă vor fi voturi în plus, ca să nu se spună că și noi ne-am băgat în ciorba asta”, a declarat pentru PS News, Eugen Tomac.

Cum liberalii și USR-iștii au negat vehement acuzația că unii din parlamentarii lor ar fi „trădat” linia de partid, iar PMP spune că e exclusă această posibilitate, ar mai fi rămas cei de la ALDE.

Nici cei de la ALDE nu s-au ridicat”, spune însă liderul PMP, Eugen Tomac.

În aceste condiții, întrebat dacă ne întoarcem la primele suspiciuni de susținere a demiterii Guvernului Orban, adică la PNL și USR, Eugen Tomac e categoric: „Absolut!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *