Skip to content
Călărași Știri locale

Călăraşi: Preot înregistrat când îi făcea avansuri unei copile în biserică. „A început să spună că-i place de ea, că să facă videochat” / Reacția reprezentanților Arhiepiscopiei

captura video

Caz şocant într-o localitate din judeţul Călăraşi. Un preot i-ar fi făcut avansuri sexuale unei copile, chiar în timpul spovedaniei. N-ar fi fost prima oară când se întâmplă asta şi chiar omul bisericii i-a recunoscut fetei că o place de mai mulţi ani. Fata de 14 ani a înregistrat toată conversaţia şi le-a arătat părinţilor. Probele au ajuns la poliţie, iar în momentul de faţă preotul este acuzat pentru corupere de minori, informează B1 TV în Jurnalul orei 12.00, prezentat de Aneta Sîngeorzan, potrivit b1.

Un preot din Călărași i-a făcut avansuri unei copile în biserică

Preot: „Eu știu că ție îți place de mine și mie îmi place de tine, da? Adică e o dragoste așa… Nu știu cum să-ți zic… O dragoste mai din priviri! Acum doi ani sau acum trei ani, când ți-am zis că-mi place de tine, ne-am tot privit așa prin biserică și mi-am auzit vorbe că, uite, părintele se uită la fata lui… Poate ai auzit și tu!”

Copilă: „Am auzit, da!”

Preot: „Bine, tu ești copil, dar… na. Și-am zis așa, să nu mai mă uit la tine. Dar… totuși. Parcă mă face să mă uit. Nu știu… ochii… Și… acum, ultima oară, te-am întrebat prea dur așa, adică. Poate voiai să zici ceva și nu ai zis”.

Sâmbătă, mama fetei a sesizat Poliția prin 112,  după ce a ascultat înregistrarea fiicei de 14 ani în care preotul din Curcani îi face avansuri în timpul spovedaniei. Rudele susțin că nu este pentru prima dată când preotul are un astfel de comportament faţă de adolescentă.

„Nepoata noastră s-a dus acum două săptămâni să se spovedească și s-a spovedit. N-a vrut părintele să o împărtășească, i-a spus să mai vină încă o dată, încă o dată. Și i-a zis să rămână la final, că are ceva să vorbească. Ea știind ce s-a întâmplat și că mama ei nu crede, a înregistrat și el a început să spună că-i place de ea că-i dragoste din priviri de acum trei ani, că să facă un videochat, să fie o iubire secretă”

„Fetița ne mai spunea că (preotul zicea) că de ce nu face videochat, că are corp frumos, asta îi spunea preotul. Nu știm nici noi cum reacționam… o minți copilul… Până s-a dus fata cu telefonul și l-a înregistrat ca să ne dovedească. Ne-a arătat înregistrarea, s-a dus maică-sa la el și a spus că era obosit, e și el bărbat, om…”

Alți săteni nu cred ca preotul ar fi putut fi capabil de un asemenea comportament: „Eu n-am auzit nimic despre părinte, eu știu că e un băiat cuminte, respectos”

Preotul în cauză a fost deja audiat de procurori și este anchetat pentru corupere sexuală de minori. Audiată a fost și fata de 14 ani și mama ei. Potrivit unor surse,  preotul a recunoscut că este vocea lui cea care se aude pe înregistrări. Chiar și așa, reprezentanții Arhiepiscopiei susțin că nu îl vor suspenda pe acesta până la finalizarea anchetei mai ales pentru că au „suspiciunea că întreaga înregistrare a fost trucată”.

 

1 comentariu la “Călăraşi: Preot înregistrat când îi făcea avansuri unei copile în biserică. „A început să spună că-i place de ea, că să facă videochat” / Reacția reprezentanților Arhiepiscopiei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *