Călătorie în SUA fără viză, pentru români. Noutăți din programul Visa Waiver

viza sua
Sursă foto: Freepik

Visul de a călători în Statele Unite fără vize este mai aproape ca oricând, după vestea că am putea intra în programul Viza Waiver.

România are acum o șansă uriașă de a intra în programul Viza Waiver, de călătorie în Statele Unite fără vize. Iar soluția salvatoare ar putea veni chiar de la cei 300.000 de concetățeni care dețin deja o viză turistică sau de afaceri. Și asta pentru că, în cazul lor, șansa ca viza să le fie reînnoită este de aproape 100%.

Vorbim despre români care au primit deja o viză pentru Statele Unite. Ei au trecut deja prin interviul la ambasadă, au fost verificați de autoritățile consulare americane, au călătorit peste ocean și au revenit acasă. O parte a soluției ar putea fi, deci, reînnoirea vizelor.

Sunt eligibili românii a căror viza a expirat în ultimii doi ani sau a căror viză este încă valabilă. Practic, oricine a avut o viză turistică sau de afaceri emisă după 1 ianuarie 2010. Vestea bună este că reînnoirea vizei se face fără interviu.

Pași pentru reînnoirea vizei pentru SUA

Practic, tot ce trebuie să facă românii care solicită reînnoirea vizei este să completeze un formular, să plătească taxa, să trimită pașaportul prin curier, urmând ca documentul să fie returnat prin aceeași metodă.

Nu trebuie nici măcar să aveți planuri de călătorie în acest moment. Mulți dintre cei care se califică pentru reînnoirea vizei au primit deja email de la serviciul consular american.

Dar pentru a putea intra în program este nevoie ca România să aibă o rată de refuz mai mică de 3%. Calculul se face pentru perioada 1 octombrie 2023 –  30 septembrie 2024 atunci când se încheie anul fiscal american.

Dacă reușim să îndeplinim acest prim criteriu, urmează un proces birocratic ce poate dura până la un an. Asta înseamnă că am putea călători fără vize peste Ocean cel mai devreme de la 1 decembrie 2025.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: