Skip to content
Societate

Călăuza reţinută după ce 7 oameni pe care voia să-i aducă în România au murit înecaţi în Dunăre

dailytimes.com.pk
" "

Un cetăţean sârb a fost reţinut pentru 24 de ore de poliţiştii de frontieră din Mehedinţi după ce 7 oameni pe care voia să-i aducă în România au murit înecaţi în Dunăre, relatează Mediafax.

În seara zilei de 16 aprilie, două călăuze sârbe şi 16 migranţi au fugit dintr-un centru de carantină din Serbia şi voiau să ajungă în România.

" "
" "

În mijlocul Dunării, în ambarcaţiune a început să intre apă, iar migranţii speriaţi s-au ridicat în picioare. Barca s-a răsturnat, iar cei 18 oameni au căzut în apă.

Nouă dintre ei, printre care şi o călăuză sârbă, au fost salvaţi de poliţiştii de frontieră din Mehedinţi care le-au auzit strigătele de ajutor.

Şase cetăţeni din Siria şi cea de-a doua călăuză din Serbia au fost găsiţi înecaţi în Dunăre, ultimele cadavre fiind scoase de angajaţii ISU Mehedinţi în ultima săptămână.

Unul dintre sirienii aflaţi în barcă a reuşit să se salveze singur înotând până pe malul sârbesc.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Mehedinţi, Corina Moraru, a declarat că în barcă au fost găsite mai multe bunuri, printre care 16 telefoane mobile şi 5.420 de euro, bani pe care migranții urmau să-i dea călăuzelor.

La cercetări, migranții au declarat că intenţionau să ajungă în Olanda, respectiv Austria.

Oamenii salvaţi au stat 14 zile într-un centru de carantină din Mehedinţi. Ei au fost testaţi pentru COVID-19, rezultatele fiind negative.

Călăuza sârbă a fost reţinută pentru 24 de ore de poliţiştii de frontieră din Mehedinţi, pentru ucidere din culpă, trecere frauduloasă a frontierei şi trafic de migranţi, iar sâmbătă va fi prezentată instanţei cu propunere de arestare preventivă.

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *