Skip to content
Politică

Calcule febrile post-Brexit. Cum va susține Iohannis românii din Marea Britanie

antena3.ro

Sunt calcule febrile după Brexit. Vedeți mai jos cum va susține președintele Klaus Iohannis românii din Marea Britanie după ieșirea Regatului Unit din Uniunea Europeană.

Purtătorul de cuvânt al Preșdinției, Mădălina Dobrovolschi, a susținut vineri o conferință de presă în care a prezentat obiectivele pe care politicianul de la Cotroceni le va urmări la reuniunea de astăzi a Consiliului European, ce va avea loc în format UE27 (așadar, fără UK).

Printre obiectivele expuse de către Dobrovolschi, se numără menținerea unității celor 27 de state membre ale UE în procesul de negociere a Brexitului și diminuarea pe cât posibil a efectelor negative pe care le presupune asumarea Brexitului.

„Orice acord între Uniunea Europeană și Marea Britanie trebuie să se bazeze pe un echilibru între drepturi și obligații, asigurându-se condiții pe deplin egale între cele două părți implicate în negociere”, a continuat Mădălina Dobrovolschi.

Alte puncte de pe agenda lui Klaus Iohannis se referă la menținerea pieței unice europene și abordarea graduală a negocierilor post-Brexit.

„Pentru România, obiectivul principal este protejarea drepturilor și intereselor cetățenilor români aflați pe teritoriul Marii Britanii – inclusiv familiile acestora”, a afirmat purtătoarea de cuvânt a Administrației Prezidențiale, punând accent pe dreptul românilor din UE de a trăi, a munci și a studia pe teritoriul țării în care locuiesc.

Nu în ultimul rând, Dobrovolschi a dat asigurări că Iohannis va pleda pentru ca acordul de retragere a UK să asigure că UE și Marea Britanie își vor respecta obligațiile angajate înainte de retragere, dintre care cea mai importantă este să nu fie afectat bugetul Uniunii Europene pentru perioada 2014-2020 – în special fondurile de coeziune și cele pentru agricultură.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *