Skip to content
Politică

Calculele lui Tăriceanu, dacă ajunge în turul II. Previziune sumbră pentru finalul campaniei: ”Am bănuieli că….”

Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Călin Popescu Tăriceanu, a explicat într-o conferință de presă organizată la Bistrița- Năsăud care sunt avantajele sale în fața principalului favorit pentru 16 noiembrie, Victor Ponta.

Tăriceanu consideră că are şanse mari să intre în turul doi şi chiar să îl învingă pe candidatul PSD Victor Ponta. De asmenea, șeful PLR precizează tranșant că Ponta va fi afectat de scandalul din interiorul PSD în perioada următoare.

„PSD poate să conteze pe un 40%, ştim bine că mai mult de atât nu a reuşit să obţină în trecut, aşa încât socotesc că am prima şansă într-o confruntare cu domnul Ponta”, a precizat vineri Tăriceanu la Bistriția.

„Iohannis nu are şanse să treacă în turul doi, iar gafele pe care le face zi de zi, probabil, îl vor duce în postura să piardă această cursă în faţa mea.

În turul doi sunt convins că Iohannis nu are şanse să treacă în turul doi. Sunt singurul care îl poate învinge pe Ponta în turul doi şi am să vă spun şi de ce, fără să încerc mă laud, dar experienţa mea ca prim-ministru este una mai lungă şi mai consistentă şi în timp ce Ponta are o adresabilitate care este limitată la electoratul de stînga, eu mă bazez şi mă adresez electoratului de centru dreapta.

Prin urmare, PSD poate să conteze pe un 40%, ştim bine că mai mult de atât nu a reuşit să obţină în trecut, aşa încât socotesc că am prima şansă într-o confruntare cu domnul Ponta”, a afirmat Călin Popescu Tăriceanu.

Șeful PLR a mai afirmat de asemenea că scandalurile din PSD îi vor afecta imaginea lui Victor Ponta.

„După părerea mea, aceste scandaluri din PSD nu are cum să nu îi afecteze, dar în principal încerc să vorbesc şi să articulez mesajul meu pe proiectul pe care îl susţin. Cred că e mai important decât scandalurile, să avem fiecare un proiect. Sigur, că această campanie electorală e una aparte, pentru că se discută aroape deloc despre candidaţi, programe şi discutăm de ceea ce ştiţi cu toţii: invitaţiii la DNA, trimiteri în judecată, ofiţeri acoperiţi. Mă miră că s-a pierdut povestea cu ofţerul acoperit”, a mai explicat Tăriceanu, potrivit presei locale.

Șeful Senatului a mai punctat că este de părere că scandalurile politice vor continua și în perioada urrmătoare.

„Informaţii nu am, dar pot să am bănuieli. Bănuielile mele sunt că da. Dar nu am informaţii. Ca orice om pot să am bănuieli. Mă refer la alte subiecte de scandal, nu ştiu dacă despre ofiţeri, DNA, nu ştiu. Scandalurile nu se vor opri aici”, a menţionat vineri Călin Popescu Tăriceanu, într-o conferință de presă la Bistrița.

2 comentarii la “Calculele lui Tăriceanu, dacă ajunge în turul II. Previziune sumbră pentru finalul campaniei: ”Am bănuieli că….”

  1. Ar fi interesant–asta din stenogramele aparute in spatiul public—sa aflam despre—-JENA FINANCIARA—a bietului PAUL LAMBRINO —si cum s-a facut tranafuzia cu sange regal la –TRUICA si VIDEANU .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *