Skip to content
Societate

Calea ferată spre Aeroportul Otopeni nu va fi gata în 2020

CFR.ro

Calea ferată între Gara de Nord şi Aeroportul Otopeni nu are şanse să fie gata în 2020, după ce instanţa a decis că va judeca abia în data de 19 octombrie contestaţiile privind exproprierile din zonă. Aşadar, ultimul termen avansat de ministrul Transporturilor, Lucian Bode, potrivit căruia legătura feroviară va fi gata pe 26 august, nu mai este realist.

La termenul din 22 iunie, Curtea de Apel Bucureşti a amânat cauza în care mai multe firme şi persoane fizice au dat în judecată Guvernul României, Ministerul Transporturilor şi Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA, cerând anularea Hotărârii de Guvern nr. 558/31.11.2019, prin care s-au stabilit suprafeţele ce urmau a fi expropriate pentru construcţia conexiunii feroviare.

Următorul termen însă a fost dat abia pe 19 octombrie, după cum se poate constata pe portalul instanţelor de judecată. Chiar şi aşa, este puţin probabil ca atunci să fie şi pronunţată sentinţa, mai ales că este în stadiul procesual de fond, scrie clubferoviar.ro.

În proces a mai rămas o singură persoană fizică, proprietara unei case din zonă. Ceilalţi nu mai sunt parte în proces – unii au pierdut în instanţă, iar cu alţii, cum ar fi magnatul Ion Ţiriac sau proprietarul hotelului Vienna House, s-au înţeles cei de la CFR SA. Practic, până nu se tranşează această speţă, constructorul nu poate finaliza porţiunea dintre doi piloni ai viaductului, aflată deasupra curţii reclamantei. Şi chiar dacă pe 19 octombrie CFR, Ministerul Transporturilor şi Guvernul României vor avea câştig de cauză, conexiunea feroviară tot nu va fi gata în acest an. Şi asta pentru că vor trebui reluate lucrările pe porţiunea respectivă – betonare, amplasare de piatră spartă, montare traverse şi şină.

În plus, sistemul de automatizare nu va fi funcţional pe întreaga distanţă a racordului feroviar, pentru că el nu poate fi pus în funcţiune cu o bucată lipsă. Toate aceste lucrări nu se pot executa în nici trei luni de zile, potrivit sursei citate. Pe celelalte tronsoane ale conexiunii feroviare, lucrarea se apropie de final.

Proiectul racordului feroviar la Aeroportul Henri Coandă Otopeni prevede construirea unei căi ferate duble pe o lungime de 2,95 km, cu trei podeţe, un viaduct de 1,52 km lungime (cu 37 de pile şi o culee) care supratraversează DN1 şi staţia de cale ferată de la Terminalul T1. Valoarea contractului semnat pe 11 iunie 2019 cu asocierea SC Arcada Company SA – SC ISPCF SA – DB Engineering & Consulting GMBH este de 398,16 milioane de lei.

 

" "

1 comentariu la “Calea ferată spre Aeroportul Otopeni nu va fi gata în 2020

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *