Spre sfarsitul secolului al XI-lea, la Constantinopol se iscase o mare disputa legata de cei trei ierarhi, pe care ii praznuim pe 30 ianuarie, oamenii intrebandu-se care este mai mare: Sfantul Vasile cel Mare, Sfantul Grigorie Teologul sau Sfantul Ioan Gura de Aur. Dupa cativa ani de la declansarea neintelegerilor, cei trei sfinti au inceput sa i se arate aievea, unul cate unul, episcopului Evhaitelor, Sfantului Ioan Mauropous. In cele din urma, in anul 1084, intr-o vedenie, fericitului i-au aparut cei trei sfinti impreuna.
Cuvintele pe care cei trei ierarhi i le-au adresat Sfantului Ioan ne arata modul in care sfintii conlucreaza – cu Dumnezeu si intre ei -, asa cum si noi trebuie sa ne unim, in cuvant si in lucrare:
„Dupa cum vezi, noi la Dumnezeu una suntem si nici o vrajba nu este intre noi. Fiecare din noi, la timpul sau, indemnati de Duhul Sfant, am scris invataturi pentru mantuirea oamenilor.
Cum ne-a insuflat Duhul Sfant, asa am invatat. Nu este intre noi unul intai si altul al doilea. De chemi pe unul, vin si ceilalti doi. Drept aceea, sculandu-te, porunceste, celor ce se invrajbesc, sa nu se mai certe pentru noi. Ca nevointa noastra, cat am fost in viata si dupa moarte, a fost sa impacam pe oameni si sa aducem in lume pace si unire. Impreuneaza-ne, dar, facandu-ne praznic la cate trei intr-o singura zi, si instiinteaza cu aceasta pe crestini, ca noi in fata lui Dumnezeu, una suntem.”
In urma acestei vedenii, Sfantul Ioan a ales ziua de 30 ianuarie pentru praznuirea comuna a celor Trei Ierarhi, stingandu-se astfel si disputele din capitala, lumea unindu-se in sarbatorirea impreuna a Sfantului Ierarh Vasile cel Mare, a Sfantului Grigorie Teologul si a Sfantului Ioan Gura de Aur.
Pentru a recunoaste valoarea teologica a Sfintilor Trei Ierarhi, prin hotararea luata la Atena, la primul Congres al Profesorilor de Teologie din anul 1936, Sfintii Trei Ierarhi au devenit patronii spirituali ai institutiilor de invatamant teologic ortodox din intreaga lume.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News