Calendarele din 1996, vândute cu sute de dolari pe internet în SUA. Care este motivul şi asemănarea anului 1996 cu 2024

Sursa foto: pixabay
Sursa foto: pixabay

Calendarele din 1996, reutilizabile pentru 2024, fac furori pe internet în Statele Unite, unele dintre ele fiind vândute cu peste o sută de dolari. Motivul? Cei doi ani sunt amândoi bisecţi, adică au 366 de zile, şi fiecare an a început într-o zi de luni, potrivit site-ului specializat timeanddate.

Iar asemănările nu se opresc aici: 1996 şi 2024 sunt amândoi ani cu Jocuri Olimpice (1996 la Atlanta şi 2024 la Paris) şi ani de alegeri prezidenţiale în Statele Unite, notează AFP.

Filmul Matilda, Tom Cruise în primul „Misiune imposibilă”: glumele şi referinţele la anii ’90 abundă pe reţelele de socializare, unii internauţi scotocind prin pivniţele lor pentru a găsi exemplare din 1996. O postare, care a fost vizualizată de peste două milioane de ori pe X (fostul Twitter), prezintă un calendar cu actorul Jonathan Taylor Thomas, care a jucat în adolescenţă în serialul „Meşterul Casei”, care a fost foarte popular în Statele Unite în anii ’90.

„Pentru informarea dumneavoastră, dacă aveţi acest calendar din 1996 cu Jonathan Taylor Thomas, datele corespund celor din 2024, deci îl puteţi reutiliza”, se arată pe contul SpaceMonkeyX.

Pe Ebay, calendarele din 1996 se vând cu preţuri cuprinse între douăzeci şi o sută de dolari. Cel cu actriţa Pamela Anderson, care a jucat în „Meşterul casei” şi mai ales în „Baywatch”, costă cel puţin 150 de dolari pe site-ul de licitaţii.

Potrivit AFP, va trebui să aşteptăm până în 2052 pentru a folosi din nou acest calendar, la fel ca şi pe cele din 2024.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: