Andrei Muraru, ambasadorul României în SUA, a declarat că el este singurul cetățean român care a fost invitat oficial la ceremonia de instalare la Casa Albă a lui Donald Trump, în ziua de 20 ianuarie 2025, dezmințind astfel, din nou, ideea că ar fi fost invitat și Călin Georgescu.
„Invitațiile oficiale au fost distribuite doar ambasadorilor acreditați la Washington. Asta nu exclude prezența altor persoane oficiale, dar aceasta s-a făcut pe baza unor relații personale sau a altor legături”, a explicat ambasadorul Muraru într-o intervenție prin telefon la Digi 24, vineri seară, 17 ianuarie 2025.
Ambasadorul României a precizat că el este „foarte onorat” să poată participa la ceremonia de la Casa Albă în care Trump își va prelua cel de-al doilea mandat.
Invitat să comenteze declarațiile lui Călin Georgescu, în care el, ca ambasador al României, era amenințat, Andrei Muraru a răspuns: „Nu doresc să comentez amenințările delirante ale domnului Georgescu”.
Supărarea lui Georgescu venea de la faptul că ambasadorul Muraru i-a contrazis unele dintre declarații, mai precis pe cele care susțineau că este susținut de Donald Trump și că ar fi fost invitat de Trump la ceremonia din 20 ianuarie.
„Scopul meu (…) a fost să demontez aceste minciuni, care sugerau în mod mincinos că ar exista o susținere din partea Administrației americane către candidatul Georgescu”, a mai precizat ambasadorul Andrei Muraru.
Joi seară, întrebat despre afirmaţia ambasadorului României în SUA, care a spus că nu a fost invitat la ceremonie, Călin Georgescu a replicat: ”Avem ambasador cumva? O să auziţi în seara asta ce spun despre el, ca să fie foarte clar”.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News